Proiecte majore pentru valorificarea patrimoniului istoric și creșterea atractivității municipiului Târgoviște

Date:

Administrația publică locală târgovișteană a început bine actualul exercițiu financiar, a apreciat primarul Cristian stan cu prilejul prezentării proiectului de mobilitate urbană în valoare de 90 de milioane de lei, cu finanțare europeană.

„Acesta este doar unul dintre proiectele de care discutăm. Eu sper ca în următoarele două-trei luni să semnăm contractele de finanțare și pentru proiectul de modernizare a Parcului Chindia și pentru prima etapă din proiectul care vizează Șanțul și Valul Cetății. Alte două proiecte importante, atât ca valoare dar mai ales ca impact pe ceea ce înseamnă punerea în valoare a patrimoniului istoric al Municipiului Târgoviște, pe de o parte și infrastructura de petrecere a timpului liber, pe de alta.”

Proiectul ”Regenerarea și revitalizarea Parcului Chindia, inclusiv modernizarea Grădinii Zoologice în vederea îmbunătățirii infrastructurii verzi-albastre în Municipiul Târgoviște” a fost depus anul trecut în vederea finanțării și vizează, în linii mari, amenajarea tuturor spațiilor verzi (plantarea de arbori, arbuști/gazonarea suprafețelor), crearea unor identități spațiale specifice prin utilizarea diferitelor tipuri de vegetații, elemente constructive, mobilier urban, realizarea sistemului de iluminat și de irigații, a sistemelor de supraveghere video și Wi-Fi, dotarea cu bănci, coșuri de gunoi, toalete, parcare de biciclete, împrejmuire nouă, realizarea de alei pietonale, piste pentru bicicliști, spații dotate cu echipamente de sport, construirea de fântâni arteziene, reabilitarea, modernizarea și dotarea atât a lacului cât și a debarcaderului, crearea unei zone de promenadă pe marginea lacului, amenajarea unei zone destinate concertelor în aer liber, reabilitarea, amenajarea unor trasee de escaladat și a unor tiroliene, crearea unor pontoane plutitoare, construirea unui pod pietonal de traversare a lacului, refacerea spațiului destinate câinilor, etc.

Construcțiile, ca suprafață cumulată, nu vor depăși 10% din suprafața spațiului verde!

Suprafața avută în vedere în cadrul proiectului este de aproximativ 180.000 de mp., valoarea investiției fiind  peste 40.000.000 lei- finanțarea   prin Programul Regional Sud-Muntenia.

Cererea de finanțare care vizează proiectul „Valorificarea și Amenajarea Peisagistică a Șanțului și a Valului Cetății”, etapa 1, respectiv pentru tronsoanele cuprinse între Bulevardul Eroilor și strada Berzei (zona Spitalului Județean) a fost depusă tot în 2024 și are o valoare  de 39.158.340,13 lei, sursa investiției fiind constituită tot din fondurile europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

La final de an, vă mulțumim pentru încrederea acordată.

La final de an, vă mulțumim pentru încrederea acordată. Vă...

Chindia Târgoviște l-a transferat pe Raffaele Stroe

Chindia Târgoviște și-a întărit lotul prin transferul fundașului lateral...

La CJ Dâmbovița s-au  semnat  alte 25 de contracte de finanțare, chiar înainte de Anul Nou

Consiliul Județean Dâmbovița a încheiat anul cu rezultate concrete,...