Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat, o serie de acțiuni menite să prevină faptele antisociale și să mențină ordinea și siguranța publică în județ.
În decurs de 24 de ore, polițiștii au intervenit la 31 de evenimente, dintre care 19 au fost semnalate prin 112. În urma verificărilor, au fost constatate 18 infracțiuni, dintre care:
- 7 contra persoanei
- 7 contra patrimoniului
- 2 la regimul circulației rutiere
Pentru diverse abateri, au fost aplicate 298 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 81.010 lei. De asemenea, în cadrul acțiunilor de control rutier, au fost reținute 13 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.
Pe raza municipiului Târgoviște, doi bărbați, de 39, respectiv 30 de ani, au fost surprinși conducând scutere neînmatriculate. În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale pentru punerea în circulație a unor vehicule neînmatriculate.
Polițiștii dâmbovițeni continuă acțiunile zilnice pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și pentru prevenirea faptelor care pot afecta liniștea publică.


