E minunat să ai pe cineva aproape. Un partener, un prieten, cineva căruia să-i spui ce simți. Dar ce se întâmplă când relația se transformă, încet-încet, într-un spațiu de confesiune permanentă? Când aproape fiecare întâlnire devine un monolog reciproc despre probleme?
La început pare firesc. Ne susținem. Ne ascultăm. Dar dacă ne vedem de patru ori pe săptămână și de fiecare dată e vorba despre „ce m-a supărat azi” sau „ce nu merge în viața mea”, începem să pășim pe un teren alunecos. Relația riscă să nu mai fie una autentică, ci una construită pe dependență emoțională.
O relație sănătoasă nu e un birou de plângeri. Este, mai degrabă, un spațiu viu unde experiențele comune, interesele împărtășite și bucuriile mici au locul lor. Unde vorbim și despre ce e greu, dar și despre ce ne entuziasmează. Despre ce ne inspiră, ce ne face să râdem. Acolo e echilibrul.
Orice adult echilibrat are capacitatea de a căuta soluții. Să spună: „Nu știu cum să ies din asta, dar vreau să înțeleg.” Sau să ceară ajutorul potrivit. Uneori, un psihoterapeut poate fi exact acel sprijin. Alteori, este vorba despre asumare, despre curajul de a ieși din rolul de victimă.
Pentru că, da, atunci când mă „confesez” des, fără intenția de a schimba ceva, e posibil ca de fapt să caut altceva. Atenție. Grijă. Validare. Un „vai, ce nasol, îmi pare rău”. Și e mai ușor așa decât să spun: „Am nevoie de ajutor. Real.”
Poate nu vrem să recunoaștem, dar ne obișnuim cu beneficiile invizibile ale unei probleme nerezolvate. Suntem îngrijiți, ascultați, băgați în seamă. Cineva e acolo pentru noi. Și e social acceptat, că doar e normal ca prietenii, partenerii, părinții să fie alături.
Dar nu, nu e mereu sănătos.
Un psiholog București, sau oriunde te-ai afla, ar putea spune că e important să te uiți la frecvența cu care „descarci” în relațiile apropiate. Să observi dacă aduci și altceva în spațiul comun. Nu doar neliniști, ci și vise. Nu doar probleme, ci și planuri.
E în regulă să ai momente de vulnerabilitate. Să spui când ți-e greu. Dar dacă asta devine singurul mod prin care interacționezi cu ceilalți, e momentul să te întrebi de ce. Ce îți lipsește? Ce ți-e teamă să vezi? Sau, poate, ce nu ești încă pregătit să vindeci?
O relație autentică e mai mult decât „mă descarc la tine”. E despre prezență. Despre a construi. Despre a fi alături, nu doar în criză, ci și în zilele în care totul merge bine. E despre a crea amintiri, nu doar a procesa traume.
Poate nu e ușor să faci diferența. Dar dacă simți că ai obosit să fii mereu salvatorul cuiva, sau invers, mereu cel care așteaptă să fie salvat… merită să te oprești un pic. Să privești relația așa cum e ea acum, nu cum speri să fie.
Și dacă simți că ceva nu e în regulă, dacă tiparul se repetă și tu rămâi la fel de împovărat, poate e momentul să ceri sprijin. Un alt tip de sprijin. Nu de la cei dragi, ci de la cineva antrenat să te ajute să schimbi. Cineva care nu doar te ascultă, dar te și provoacă să mergi mai departe.
