Nereguli descoperite în centrele sociale! Inspectorii AJPIS au dat amenzi de 170.000 de lei

Date:

Inspectorii sociali ai Agenției Judetene pentru Plăți si Inspectie Socială Dâmbovita au efectuat de la începutul anului si până in prezent 23 misiuni de inspecție inopinată, în vederea asigurării calității în domeniul serviciilor sociale.

Urmare acestor controale au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale sub formă de amendă, cuantumul amenzilor fiind de 170.000 lei, iar pentru  două servicii sociale s-a propus suspendarea activității pe o perioadă determinată.

Totodată, inspectorii sociali au dispus 35 de măsuri de remediere a deficiențelor constatate, anume ocuparea posturilor vacante din statele de functii ale serviciilor sociale; asigurarea de  meniuri zilnice elaborate astfel încât să se asigure o alimentaţie echilibrată din punct de vedere caloric şi nutritiv, în conformitate nevoile biologice specifice fiecărei vârste; revizuirea organigramelor si a instrumentelor de lucru, conform cerintelor standardelor minime de calitate;   asigurarea materialelor necesare desfasurarii activitătilor cu beneficiarii; instruirea personalului si facilitarea accesului la cursuri de perfectionare si formare profesionala; desfășurarea activitati fara a detine licenta de functionare.

Pe parcursul anului trecut, inspectorii sociali ai Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și ai agențiilor județene au efectuat în cursul lunii februarie 689 misiuni de inspecție inopinată, în vederea asigurării calității în domeniul serviciilor sociale.

Urmare acestor controale au fost aplicate 56 sancțiuni contravenționale sub formă de avertisment sau amendă, cuantumul amenzilor fiind de 1.625.000 lei, iar pentru  11 servicii sociale, s-a propus suspendarea activității pe o perioadă determinată sau a fost retrasă licența de funcționare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Intervenție rapidă a pompierilor dâmbovițeni la un incendiu în Poiana de Sus, un bărbat a suferit arsuri

Pompierii dâmbovițeni au intervenit cu promptitudine în această dimineață,...

Accident rutier în Târgoviște, un pieton de 85 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc pe raza municipiului...

Val de infracțiuni rutiere în Dâmbovița

Polițiștii rutieri dâmbovițeni au avut un sfârșit de săptămână...

ISU Dâmbovița: Peste 280 de intervenții într-o săptămână 

În săptămâna 12-18 mai 2025, Inspectoratul pentru Situații de...