Ministerul Energiei va publica  propunerea de act normativ privind noua schemă de sprijin pentru consumatorii de gaze și energie electrică

Date:

 În cadrul  ședinței Comitetului Interministerial pentru protejarea consumatorilor vulnerabili și combaterea sărăciei energetice  s-a discutat despre viitorul mecanism de plafonare și compensare a prețurilor după 1 aprilie 2025.

La finalul întrunirii, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a prezentat scenariul propus pentru perioada următoare:

“Până la finalul săptămânii, vom publica în transparență decizională, propunerea de act normativ privind noua schemă de sprijin. Scenariul de bază este continuarea actualei scheme de plafonare pentru minim 3 luni pentru energie electrică, iar pentru gaze pentru 12 luni, ca să acoperim anul gazier și să susținem procesul de reumplere a depozitelor de gaze, pe parcursul acestui an.

Analizăm soluții pentru a menține energia accesibilă fără creșteri bruște ale facturilor. Propunem măsuri tranzitorii pentru o piață mai transparentă, mai lichidă și mai stabilă.  După finalizarea prelungirii schemei de compensare-plafonare, vom implementa noi forme de sprijin pentru consumatorii vulnerabili prin carduri sau vouchere de energie. Un sprijin mai bine țintit, pentru cei care au cu adevărat nevoie de el. Prioritatea noastră zero rămâne protejarea românilor! Ne asigurăm că fiecare familie și afacere va avea acces la energie la prețuri echilibrate, menținând competitivitatea economică a țării”, a explicat Sebastian Burduja.

La această dată, la consumatori România are al IV-lea cel mai ieftin gaz și a V-a cea mai ieftină energie electrică din UE, conform Eurostat, pe baza actualei scheme de compensare-plafonare.

Pe de altă parte, singura soluție pe termen mediu și lung pentru reducerea facturilor este creșterea capacității de producție de energie electrică și gaz în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...