Proiect de 30 de milioane de lei pentru consolidare și reabilitare energetică la Colegiul Economic „Ion Ghica”

Date:

Primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, administratorul public Gabriel Boriga și cei doi viceprimari, Constantin Cozma și Cătălin Rădulescu au participat la o conferință de presă având ca temă stadiul proiectului de consolidare și reabilitare energetică a Colegiului Economic „Ion Ghica”. Gazdă a fost prof. Suzana Ilie, directorul acestei prestigioase instituții, în care învață peste 1150 de elevi.

„Ne aflăm la Colegiul Economic „Ion Ghica”, unde administrația publică locală târgovișteană va implementa un proiect de peste 30 de milioane de lei. Este vorba despre o consolidare antiseismică și renovare energetică, în cadrul unui proiect fără precedent la această unitate de învățământ. Acum doi ani s-au sărbătorit 100 de ani de învățământ economic la Târgoviște. Ei bine, în toată această perioadă unitatea nu a beneficiat de o asemenea investiție”- a precizat primarul Cristian Stan.

Pentru acest obiectiv de investiții a fost semnat contractul de finanțare prin Programul de consolidare antiseismică și este în curs procedura de licitație pentru desemnarea constructorului. Potrivit primarului Cristian Stan, cel mai probabil lucrările vor începe după încheierea anului școlar. Este una dintre cele mai mari investiții din infrastructura școlară din Târgoviște, a doua ca valoare după complexul de investiții de la Liceul „Voievodul Mircea”. Termenul de execuție va fi de 18 luni din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...