Condiții de studiu moderne și facturi substanțial mai reduse în urma implementării proiectelor de renovare energetică la școli și grădinițe

Date:

Complementar proiectelor foarte mari de reabilitare și extindere a unor unități de învățământ, susținute cu fonduri europene accesate prin POR, administrația publică târgovișteană a obținut finanțări pentru investiții nu mai puțin importante, pe componenta de reabilitare energetică a instituțiilor publice, finanțate prin Administrația Fondului de Mediu și Planul Național de Redresare și Reziliență.

Este cazul investițiilor de la  Grădinița nr. 14- un proiect în valoare de aproape trei milioane de lei, finanțat prin Administrația Fondului de Mediu. Un proiect asemănător, finanțat cu 6,8 milioane de lei, prin PNRR, se derulează la Grădinița nr. 2 și tot despre lucrări de  reabilitare și eficientizare energetică este vorba la  Grădinița nr. 3 cu program prelungit, din Aleea Trandafirilor. Acolo este implementat un proiect de eficientizare energetică, cu o valoare de aproximativ 3 milioane de lei. Prin proiect vor fi realizate lucrări de înlocuire a ferestrelor, ușilor, a acoperișului. Vor fi instalate elemente de producere a energiei din surse regenerabile, astfel încât întreaga unitate de învățământ va fi total schimbată.

La  Grădinița nr. 14 sursa de finanțare este asigurată prin Administrația Fondului de Mediu iar la Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu” finanțarea lucrărilor, în cuantum de 12.941.748  lei, a fost accesată de către administrația publică locală prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Runda 2 – Valul renovării!

Toate aceste proiecte includ lucrări de termoizolație, înlocuirea fenestrației și acoperișului, montarea de sisteme de producere a energiei din surse regenerabile. Pe lângă un confort sporit pentru elevi și cadre didactice, administrația publică locală estimează și o reducere substanțială a facturilor la energie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...