HRAMUL BISERICII „SF. ANTONIE CEL MARE”, PARACLISUL ARHIEPISCOPAL ŞI MITROPOLITAN DIN TÂRGOVIŞTE

Date:

nifonJoi, 16 ianuarie, şi vineri, 17 ianuarie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a participat la ceremoniile liturgice legate de sărbătorirea hramului bisericii „Sf. Antonie cel Mare”, Paraclisul Arhiepiscopal şi Mitropolitan din Târgovişte, la care au fost prezenţi numeroşi credincioşi din toate parohiile oraşului.
În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a schiţat trăsăturile fundamentale ale personalităţii duhovniceşti a Cuv. Antonie cel Mare, părintele monahismului, unul din sfinţii cei mai importanţi ai Bisericii nedespărţite, din primul mileniu creştin, acrivic ascet, dar şi model de viaţă spirituală şi morală, de misiune creştină, filantropie şi sfinţenie. Înaltpreas-finţia Sa a vorbit şi de importanţa deosebită pe care hramul unei biserici îl are pentru comunitatea de credinţă, dar şi despre însemnătatea istorică a sfântului locaă, adevărată bijuterie arhitectonică, artistică şi liturgică târgovişteană, ctitorie a boierului Radu Kretzulescu, dar cu puternice rădăcini în primele veacuri creştine.
Merită reţinut faptul că biserica, Paraclis mitropolitan, a fost edificată în secolul al XIV -lea, fiind unul din cele mai importante monumente de artă în stil gotic din Muntenia, un element de valoare deosebită fiind reprezentat de pictura interioară care a fost realizată, înanul 1863, de către cunoscutul pictor Gheor-gheTattarăscu. Între anii 2001 – 2005, sfântul lăcaş a fost consolidat, restaurat şi conservat.
Biroul de Presă al Arhipiscopiei Târgoviştei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...