Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Dâmbovița  și-a prezentat raportul de activitate pentru anul 2023

Date:

A avut loc ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, în cadrul căreia a fost prezentat raportul activităților desfășurate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Dâmbovița în anul 2023. 

În perioada de referință, comisarii CJPC Dâmbovița au derulat 403 acțiuni de control, fiind aplicate 528 sancțiuni contravenționale: 315 amenzi însumând 1.894.000 lei și 213 avertismente. 

Tot în aceeași perioadă au fost înregistrate 1270 de reclamații. 

În anul 2024, potrivit informațiilor prenzentate de CJPC, au fost desfășurate acțiuni tematice de control privind respectarea prevederilor legale cu privire la comercializarea produselor tradiționale și a produselor cu rețete consacrate, a produselor alimentare ecologice, a legumelor și fructelor, a echipamentelor electrice de uz casnic, produselor cosmetice, anvelopelor noi, a florilor, plantelor de apartament și de grădină, ornamentelor florale și a altor materiale destinate întreținerii acestora, vândute direct și online, a jucăriilor, respectarea prevederilor legale la comercializarea suplimentelor alimentare, verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor la comercializarea de către operatorii economici din mediul rural a produselor alimentare și nealimentare.

De asemenea, acțiunile tematice

s-au desfășurat atât în mediul rural, cât și urban, la magazine mixte, precum și în rețelele de supermarketuri, centre comerciale, unități de alimentație publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cum se dezvoltă ecosistemul de afaceri local în jurul pieței imobiliare

Piața imobiliară joacă un rol esențial în dinamica economică...

Alexandru Albu se desparte de Chindia Târgoviște după un sezon cu realizări importante 

Chindia Târgoviște și mijlocașul Alexandru Albu au decis, de...