Performanțele administrative pe care echipele PSD  Dâmbovița le-au avut, asul din mânecă la alegerile din acest an 

Date:

Acest an prinde organizația PSD Dâmbovița într-un moment foarte bun. O spune chiar conducerea PSD Dâmbovița menționând în principal performanțele administrative pe care echipele PSD le-au avut, la nivelul unităților administrativ teritoriale, performanțe de natură să plaseze organizația Dâmbovița pe un loc fruntaș pentru câștigarea tuturor alegerilor din acest an. 

” Sunt alegeri foarte importante, sigur că avem alegerile europarlamentare și alegerile locale care se vor desfășura în aceiași zi, dar în birouri electorale separate, probabil. Asta va însemna că, probabil, nivelul de prezență va fi unul mai ridicat decât de obicei, dacă ne referim la alegerile europarlamentare, și cred că este un lucru bun și de asemenea se va putea face și o legătură mai directă și mai rapidă între performanța administrativă și alegerile europarlamentare pentru că, de multe ori, aici exista o problemă în a putea face această legătură, „, a transmis Cristian Daniel Stan 

secretar executiv al PSD Dâmbovița

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...