5 la suta din drepturile tv vor ajunge la echipele din ligile inferioare

Date:

Propunerea FRF, de a da un procent din drepturile TV către echipele din Liga a 2-a, a fost aprobată. Astfel, o comisie de la FRF va negocia cu LPF implementarea principiului solidarităţii.
Toate cluburile din Liga 1 au fost împotriva solidarităţii financiare şi au de gând să dea în judecată Federaţia Română de Fotbal.
Totuşi, propunerea lui Burleanu s-a votat şi 5% (1.375.000 de euro pe an + TVA) din banii pe care cluburile din Liga 1 le vor primi din drepturile tv merg spre liga a doua şi liga a treia. Doar 11 membri au votat împotrivă şi unul a ales să se abţină, e vorba de Cristi Balaj.
„A fost o discuţie pro şi contra. LPF s-a aflat în minoritate, dar nu trebuie să ne surprindă. LPF generează foarte mulţi bani. Discuţiile sunt contradictorii, rămâne de văzut ce se va întâmpla. Acest mecanism de solidaritate să fie şi în sens invers. Echipe din liga a doua şi liga a treia sunt finanţate de primării, din bani publici. Am ajuns să sponsorizăm primăriile? E ilogic!
Nu mă aşteptam să fie mai multe persoane ca să voteze împotrivă. Mulţi de la liga a doua şi liga a treia s-au simţit ofensaţi, jigniţi, pentru că li se dă o coajă de pâine. Doar echipele de club mai aduc aminte de România! Echipa naţională este într-o cădere continuă. Şi dacă dăm 95%, nu 5%, problemele sunt grave”, a spus Marcel Popescu, reprezentantul CSU Craiova la finalul Adunării Generale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...