3 iunie, Ziua Internaţională a iubitorilor de biciclete din întreaga lume

Date:

Ziua internaţională a iubitorilor de biciclete se sărbătoreşte pe 3 iunie. De 200 de ani, bicicleta rezistă alături de noi şi oricâte sute de ani s-ar aduna, vom avea mereu motive serioase pentru a păstra bicicleta în vieţile noastre. Există studii care arată că, dacă oamenii ar face o trecere masivă de la maşini la biciclete, între anii 2015 şi 2050 s-ar economisi 24 de trilioane de dolari, iar emisiile de CO2 provenite din transportul urban de pasageri s-ar reduce cu 11%!
Prima ediţie World Bicycle Day a avut loc în 2018 şi a fost organizată de World Cycling Alliance. Iniţiativa a fost recunoscută de Naţiunile Unite şi s-a decis ca fiecare stat membru să aibă libertatea de a o sărbatori conform specificului local. Această iniţiativă încurajează statele membre să acorde o atenţie sporită folosirii bicicletei în strategiile lor de dezvoltare. De asemenea, scopul acestei iniţiative este de a promova mersul pe bicicletă ca o alternativă realistă de mijloc de transport, cu beneficii atât pentru starea de bine a populaţiei, cât şi pentru calitatea aerului în marile oraşe şi pentru accesul la educaţie în zonele defavorizate.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 12 aprilie 2018, o rezoluţie în cadrul celei de-a 72-a sesiuni ordinare de la New York, prin care se sărbătoreşte la 3 iunie, în toată lumea, Ziua mondială a bicicletei, precizează https://ecf.com, site-ul Federaţiei Europene a Cicliştilor (ECF).
Rezoluţia a fost adoptată prin consens de 193 de state membre ale ONU. Prin Rezoluţie sunt invitate toate statele membre ale ONU şi părţile interesate să celebreze şi să promoveze conştientizarea unei Zile mondiale a bicicletei. Declaraţia încurajează statele membre să acorde o atenţie deosebită bicicletei în strategiile de dezvoltare şi să includă bicicleta în politicile şi programele internaţionale, regionale, naţionale şi subnaţionale.
Alianţa Mondială a Ciclismului (WCA) şi Federaţia Europeană a Cicliştilor (ECF) au salutat rezoluţia adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cele două organizaţii făcând lobby pentru o Zi mondială a bicicletei, încă din 2016. Secretarul General al WCA şi ECF, Bernhard Ensink, a declarat, cu acel prilej, că bicicleta reprezintă „o sursă de beneficii sociale, economice şi de mediu – şi aduce oamenii împreună”. El a precizat, conform https://ecf.com, că Rezoluţia ONU este o recunoaştere a contribuţiei ciclismului la obiectivele de dezvoltare durabilă. Federaţia Europeană a Cicliştilor are peste 80 de membri din peste 40 de ţări europene şi îşi propune să unească asociaţiile cicliştilor din întreaga lume, oferindu-le o structură la nivel internaţional.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), infrastructura sigură pentru mersul pe jos şi mersul pe bicicletă reprezintă o cale de realizare a unei stări echitabile de sănătate, notează https://www.un.org/en/obser-vances/bicycle-day. Pentru cei mai săraci locuitori ai oraşelor, care de multe ori nu îşi pot permite vehicule personale, mersul pe jos şi cel pe bicicletă pot oferi o alternativă de transport, reducând totodată riscul de boli de inimă, accident vascular cerebral, anumite tipuri de cancer, diabet şi chiar deces. În consecinţă, un transport activ îmbunătăţit nu este numai sănătos, ci şi echitabil şi rentabil.
În timpul carantinei cauzate de pandemia de COVID-19, ciclismul s-a dovedit a fi cel mai sigur şi cel mai eficient mod de transport, se arată pe https://ecf.com. Federaţia Europeană a Cicliştilor a făcut o serie de recomandări autorităţilor europene, naţionale şi locale pentru promovarea ciclismului, sub titulatura: „Ciclism, dincolo de criză”. Printre acestea: realizarea unei infrastructuri bine concepute pentru biciclete, prin aşa-numitele „benzi COVID”; reducerea vitezei de circulaţie pentru maşini în oraşe la 30 km/h; crearea de către instituţiile europene a unui fond pentru bicicletele electrice, de cinci miliarde de euro, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Fraudele telefonice devin tot mai convingătoare, cum te poți proteja

În ultima perioadă, apelurile telefonice frauduloase au înregistrat o creștere alarmantă,...

Șoferiță prinsă beată pe străzile din Târgoviște

Un incident cu potențial tragic a fost evitat la...

Eroii nu se uită, jandarmii dâmbovițeni onorează sacrificiul celor căzuți pentru țară

 Cu prilejul Zilei Eroilor, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița...

Accident rutier în localitatea Viforâta,  o femeie a fost rănită

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu...