3 decembrie, Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități

Date:

Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități („International Day of People with Disability”) este marcată, anual, la 3 decembrie cu scopul de a promova și implementa programele destinate îmbunătățirii condițiilor de viață pentru aceste persoane.
Această zi a fost proclamată de către Adunarea Generală a ONU, în 1992, prin rezoluția 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Națiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilități (1983-1992).
Bazându-se pe multe decenii de activitate a ONU în domeniul dizabilităților, Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap, adoptată în 2006, și semnată de 180 de țări, promovează drepturile și bunăstarea persoanelor cu dizabilități în vederea implementării Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030 și a altor formate internaționale de dezvoltare, cum ar fi Cadrul de la Sendai pentru reducerea riscului de dezastre, Carta privind incluziunea persoanelor cu handicap în acțiunile umanitare, Noua Agendă Urbană și Agenda de acțiune de la Addis Abeba privind finanțarea pentru dezvoltare.
Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înțelegeri în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu diz-abilități și susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora. Este, totodată, o ocazie pentru o schimbare de atitudine față de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce privește implicarea lor în diverse sfere de activitate.
Ziua internațională a persoanelor cu diz-abilități se concentrează pe accederea acestor persoane la dezvoltarea incluzivă, echitabilă și durabilă, așa cum se prevede în Agenda pentru Dezvoltare Durabilă 2030, care se angajează să „nu lase pe nimeni în urmă” și recunoaște dizabilitatea ca fiind o problemă esențială, ce trebuie luată în considerare în implementarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. Problemele specifice persoanelor cu diz-abilități la care se face referire în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă privesc educația, creșterea și ocuparea forței de muncă, inegalitatea, accesibilitatea așezărilor umane etc.
La 11 iunie 2019, secretarul general al ONU, António Guterres, a lansat Strategia pentru incluziune a persoanelor cu dizabilități („The United Nations Disability Inclusion Strategy”), în conformitate cu angajamentul său de a transforma Națiunile Unite într-o organizație incluzivă pentru toată lumea, potrivit ONU.
„Persoanele cu dizabilități, atât în calitate de beneficiari, cât și ca agenți ai schimbării, pot accelera procesul de dezvoltare incluzivă și durabilă și pot promova o societate rezistentă pentru toți, inclusiv în contextul reducerii riscului de dezastre și a acțiunii umanitare și al dezvoltării urbane. Guvernele, persoanele cu dizabilități și organizațiile reprezentative, instituțiile academice și sectorul privat trebuie să funcționeze ca o ‘echipă’ pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă”, specifică sursa citată.
Criza mondială a COVID-19 adâncește inegalitățile preexistente, expune gradul de excludere și evidențiază faptul că munca privind incluziunea cu handicap este imperativă. Persoanele cu dizabilități sunt printre cele mai excluse din societate și printre cele mai afectate în criza sanitară mondială în ceea ce privește decesele. Chiar și în condiții normale, persoanele cu dizabilități au mai puține șanse să aibă acces la asistență medicală, educație, locuri de muncă și să participe în comunitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...