2.000 lei pentru mamele din anumite categorii sociale, care nasc începând cu anul 2024

Date:

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va finanța acordarea ajutoarelor pentru cumpărarea produse specifice trusoului pentru bebelușii din categoriile vulnerabile. Vor primi aceste ajutoare, în valoare de 2.000 lei, mamele din anumite categorii sociale care nasc începând cu anul 2024.

Pentru acordarea acestui sprijin, timp de patru ani, a fost alocat un buget de 24 milioane euro.

Vor beneficia de aceste ajutoare cuplurile mamă-nou născut, din grupurile defavorizate: mame beneficiare de venit minim garantat, care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, care se află în situații de risc), aflate temporar în situații critice de viață, care nu dețin acte de identitate, sunt minore sau sunt cetățeni străini/apatrizi și provin din zone de conflict.

Valoarea sprijinului este de 2.000 de lei și va fi acordat într-o tranșă unică pentru fiecare nou-născut cu vârsta de până la 3 luni.

Proiectul de act normativ pentru acordarea acestor ajutoare a fost lansat în dezbatere publică ieri,  fiind disponibil pe site-ul MIPE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...