La 24 iunie 2020, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care se declară ziua de 16 august ca Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Au votat „pentru” 258 de deputaţi, iar 40 s-au abținut. Proiectul de lege a fost adoptat și de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.
Președintele României, Klaus lohannis, a semnat la 16 iulie 2020 Decretul nr. 393/2020 privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 16 august ca Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor, potrivit Administrației Prezidențiale.
Textul Legii nr. 134/2020 pentru declararea zilei de 16 august ca Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 626 din 16 iulie 2020.
„În semn de conștientizare de către cetățenii români a violențelor și persecuțiilor la care au fost și sunt supuși și astăzi creștinii în lume se iluminează în roșu, între orele 20.00-24.00, următoarele clădiri: Parlamentul, Guvernul, sediile autorităților administrației publice centrale și locale, Arcul de Triumf și Palatul Mogoșoaia”, se arată în articolul 2 al legii.
Potrivit articolului 3, cu prilejul acestei zile se pot organiza manifestări publice și pot avea loc slujbe religioase, în locurile în care se desfășoară evenimente comemorative autorizate, conform legii.
La 15 august 1714, Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești (1688-1714), cei patru fii ai săi și lanache Văcărescu au fost decapitați la Constantinopol. Având în vedere sfârșitul martiric al voievodului Constantin Brâncoveanu și al celor patru fii ai săi împreună cu sfetnicul său, și apreciind viața sa mărturisitoare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, la 20 iunie 1992, trecerea în rândul sfinților a celor șase martiri Brâncoveni. Astfel, ziua de 16 august a fost stabilită ca zi de prăznuire a Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache.
Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi
Potlogii constituie o emblemă a stilului brâncovenesc. Născut ca un fenomen artistic de sinteză între elemente autohtone și cele de influență atât orientală, cât și occidentală, între tradiție și inovație artistică, stilul brâncovenesc a biruit peste timp. Complexul monumental, care se întinde pe o suprafață de 23.000 de metri pătrați, era alcătuit din mai multe elemente: poarta de intrare, încăperile corpului de gardă, locuințele slujitorilor curții, cuhnia, droșcăria, vechea casă boierească și, evident, cel mai important, palatul. Alături se află biserica, înălțată tot de voievod, în 1683, pe când era mare spătar. Ansamblul este format dintr-o incintă dreptunghiulară, compartimentată în trei curți, separate prin șiruri de clădiri cu portice și ziduri: curtea de primire, curtea slujitorilor și grădinile. Cea mai întinsă dintre curți este curtea de primire, de formă aproape pătrată, ce se întinde de la intrare până la fațada de sud a palatului. Curtea de serviciu, sau a slujtorilor, era drepunghiu-lară și ceva mai scurtă. Era situată la stânga celei principale și avea accesul pe latura de vest a incintei. Cea de a treia curte, care forma grădina, cuprinde toată partea de nord (circa 2/3 din incintă), inclusiv clădirea palatului, până în lunca Sabarului.
Construc\ia `i elementele componente ale Palatului Domnesc
În anul 1698, Constantin Brâncoveanu a ridicat, din temelii, o curte domnească la Potlogi, în centrul căreia se afla palatul. Curtea de la Potlogi, pe care domnul o ridică la statutul de curte domnească dinastică, a fost zidită pentru Constantin, fiul cel mare și prezumtivul moștenitor al tronului țării.
Un boier de încredere, din zonă, care avea curți la Corbii Mari, Mihai Corbeanu, al doilea postelnic, a fost numit ca ispravnic al lucrărilor de edificare a noii reședințe domnești. Logofătul Radu Greceanu, cronicarul oficial al domnitorului, nota cum, în iulie 1698, “măria sa în București n-au mai șezut, ci s-a ridicat de au mers la Potlogi, de au văzut casele mării sale ce se lucra acolo”.
Nucleul spațiului aulic era palatul domnesc, unul dintre cele mai prețioase monumente de arhitectură civilă românească medievală. Are în componența sa pivniță, parterul și etajul. Pe cele patru laturi existau patru scări, dintre care astăzi se păstrează numai două, ce facilitau accesul dinspre palat spre curte și grădini. La nivelul parterului, pe jumătate îngropată, se află pivnița. Este încadrată simetric de camere de seviciu la est și vest, precum și de logia nordică a parterului. Pivnița, cu accesul prin colțul de sud-est al palatului, era boltită în calote, sprijinite de un stâlp central. Deasupra acestui stâlp se afla o ascunzătoare boltită, care facea legătura cu camera tezaurului, situată la etaj, dar și cu exteriorul, printr-un culoar boltit, care se mai păstrează intact și azi. Etajul era compartimentat conform unor criterii funcționale complexe, cuprinzând o sală de ospețe, apartamentele doamnei și alte domnului, camera tezaurului, loggie, umblători și un sacnasiu. Încăperile etajului erau luminate prin ferestre mari, arcuite la partea superioară. Pereții interiori, ca și cei exteriori, erau decorați cu stucaturi, cu influențe decorative aparținând atât stilului Renașterii italiene târzii cât și stilului oriental.
Pisania Palatului Domnesc
“Aceste case din temelia lor sunt înălțate de luminatul domn Io Constantin Basarab Voevod fiului său Constantin Brâncoveanul, începându-le și sfârșindu-le la leat 7206 (1698) și la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanul”.
Slovele de mai sus sunt cuvintele dăltuite în pisania de la intrarea în palatul domnesc, dezvelită cu ocazia inaugurării, de praznicul Sfântului Mare
Mucenic Dimitrie, la 26 octombrie 1698, în prezența lui Calinic al ll-lea, patriarhul Constantinopolului (1694-1702).
Constantin Brâncoveanu, un domn profund atașat intereselor țării și ale neamului românesc întreg, după cum scria istoricul Nicolae lorga, a ctitorit o serie de biserici și mănăstiri: Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București (unde, în 1720, au fost aduse și înhumate osemintele lui Constantin Brâncoveanu), Biserica Sfântul Sava din București, Biserica de la Potlogi, Biserica de la Mogoșoaia, Mănăstirea Hurezi (sau Horezu), Mănăstirea Brâncoveni etc.
Constantin Brâncoveanu a fost și un sprijinitor al ortodoxiei, culturii și spiritualității popoarelor asuprite din cuprinsul lmperiului Otoman (lumea greacă, dar și comunitățile din Asia Mică, Siria, lerusalim sau Egipt). De asemenea, după ce Habsburgii și-au instaurat stăpânirea în Transilvania, Brâncoveanu a acordat sprijin pe plan ecleziastic românilor de acolo împotriva unirii bisericii ortodoxe cu Roma sub presiunea Curții de la Viena. Sprijinul său s-a manifestat prin tipărirea și difuzarea de cărți de cult în limba română, ctitorirea unor lăcașuri de cult, precum biserica de la Făgăraș și mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, danii pentru biserici și schituri etc.
