Adrian Ţuţuianu, Pro România: Criza economică poate fi la fel de periculoasă pentru cetăţeni

Date:

Senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte Pro România, a făcut o analiză pertinentă, documentată, asupre situaţiei critice din economie. Acesta a arătat că, spre deosebire de alte ţări europene, România nu are un program clar de reluare a activităţilor de producţie, că ţara nu poate rămâne în carantină şi că este nevoie de identificarea unui raport optim între măsurile de protejare a sănătăţii oamenilor şi acelea de repornire a economiei. Parlamentarul a scos în evidenţă că 30% dintre lMM-uri au raportat o scădere de peste 70% a cifrei de afaceri şi alte 16% o scădere cuprinsă între 50-70% . Peste o treime din intreprinderi vor reveni la numărul iniţial de salariaţi în şase luni, în timp ce aproape jumătate vor avea nevoie de minim 612 luni, de unde şi concluzia că mulţi oameni vor rămâne fără un loc de muncă: „Înainte de declanşarea crizei, România avea o cifră de afaceri de un milliard de euro pe zi. Acum a scăzut cu aproximativ 50%. Există riscul ca cel puţin 100000 de companii mici să nu poată trece peste criză.” Senatorul Adrian Ţuţuianu consideră că, în condiţiile în care România dispune de forţă de muncă bine calificată „există resurse interne care ar putea să ducă la creştere economică, dacă guvernul ar elabora un program articulat.(…) Este o problemă care trebuie să aparţină decidentului politic, obligat să regândească raportul optim între nevoia de protejare a sănătăţii populaţiei şi reluarea activităţii economice. Guvernul trebuie să pregătească şi să ne comunice public domeniile care vor relua activitatea integral, cele cu activitate parţială şi cele care vor rămâne încă suspendate.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Intervenție rapidă a pompierilor dâmbovițeni la un incendiu în Poiana de Sus, un bărbat a suferit arsuri

Pompierii dâmbovițeni au intervenit cu promptitudine în această dimineață,...

Accident rutier în Târgoviște, un pieton de 85 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc pe raza municipiului...

Val de infracțiuni rutiere în Dâmbovița

Polițiștii rutieri dâmbovițeni au avut un sfârșit de săptămână...