de Gustave Le Bon_
Un alt exemplu de dezorganizare socială provocată de teoriile colectiviste este modificarea adusă muncii în manufacturi unde, prin suprimarea perioadei de ucenicie, foarte mulţi ţineri au fost aruncaţi în stradă, devenind astfel persoane fără căpătâi care, pentru a supravieţui, s-au dedat la tot felul de acte antisociale precum jaful şi chiar asasinatul.
Atâta vreme cât minţile mai luminate ale claselor sociale ce mai pot dovedi că sunt încă în stare să conducă se vor complace să adopte atitudini de descurajare fără prea mare impact social, atâta vreme cât vor afişa o mare indiferenţă faţă de soarta care-i aşteaptă, factorii politici pe care i-am enumerat mai înainte vor continua să acţioneze cu regularitate şi în mod constant.
Deocamdată vedem aceşti factori politici acţionând prin intermediul sinistrei legi a impozitului pe venit, ceea ce este în realitate o inchiziţie fiscală. Votat în Cameră cu o zdrobitoare dar umilitoare majoritate, acest impozit este subiect de discuţii în Senat. Cred că de acceptarea sau respingerea acestui nou tip de impozit va depinde menţinerea regimului republican actual. Franţa a făcut faţă la multe forme de tiranie, dar inchiziţia birocratică ce se conturează va fi prea jicnitoare la adresa tuturor pentru a fi tolerată multă vreme.
Desigur, fiecare persoană care gândeşte îşi dă seama că degrevarea anunţată cu surle şi trâmbiţe, vizând câteva categorii de cetăţeni, va fi foarte insignifiantă, fiind obţinută cu preţul unui intolerabil amestec în viaţa particulară.
Dacă lucrurile se vor profila aşa cum anticipez, care este scopul ce determină Parlamentul să voteze o lege al cărui prim rezultat va fi totala dezorganizare a finanţelor noastre care şi aşa sunt la pământ? Am mai demonstrat-o o dată, dar cred că nu este inutil s-o mai fac iarăşi.
Votul Parlamentului a avut mai multe cauze psihologice. în primul rând este vorba de ameninţarea exercitată de comitetele electorale care, prin prisma totalei lor necunoaşteri a legilor economice, au crezut că pot face să fie suportată povara tuturor impozitelor doar de către o singură categorie de cetăţeni, degravându-le în totalitate pe celelalte. Inchiziţia fiscală, fără de care noua lege nu putea fi aplicată, a fost una dintre cauzele ce au asigurat succesul aplicării acestei legi. Vă puteţi da seama cât de folositoare devine această lege pentru factorul politic, cât de utilă pentru noul tip de inchiziţie ce va acţiona în orăşelele noastre din provincie şi aşa destul de învrăjbite. Vă daţi seama câte informaţii de preţ va furniza colectiviştilor această lege a impozitului pe venit, ştiindu-se astfel la cât se ridică valoric averea fiecărui cetăţean. în aceste condiţii, cei care vor putea profita într-o zi vor fi socialiştii care, din clipa când vor avea o majoritate suficientă, vor putea să impună capitaliştilor, printr-un simplu decret, procedurile sumare de expropriere deja aplicate con-gragaţiilor.
în concluzie, doctrinele colectiviste, persecutarea şi frica au generat această lege. Astfel, avem la baza sa cei trei mari factori ai convingerilor politice ale căror efecte le-am studiat deja.
Viitorul nostru depinde în totalitate de ceea ce va gândi, spune şi va face tânăra generaţie pe care o vedem cum creşte sub ochii noştri. Generaţia de ieri a ajuns să determine evoluţia vieţii sociale în mijlocul unei grămezi de ruine. Această generaţie de ieri a asistat la probuşirea a tot în ceea ce credea părinţii ei, a fost martora descompunerii şi anihilării vechilor convenţii sociale cărora le-a dat lovitura de graţie Revoluţia. Nemaiavând niciun ideal de apărat, văzând cum vechile ierarhii, familia, proprietatea, patria şi armata sunt atacate pentru a fi înlocuite cu alte forme, generaţia de ieri a ajuns să creadă că toate eforturile, pe care lea făcut până în acel moment de răscruce, sunt inutile. Din păcate, o astfel de convingere a dus foarte repede la uzura caracterelor vechii generaţii, ce a ajuns să suporte cu resemnare persecuţiile şi violenţa la care a fost supusă.
O astfel de atitudine pasivă din partea vechii generaţii a dat apă la moară revoluţionarilor
tupeişti ce nu aveau nicio tradiţie veche de apărat, erau fără scrupule, nu se gândeau decât la prezent fără să-i intereseze viitorul, neconcepând o altă sursă de bogăţie decât jefuirea bogăţiilor pe care alţii le-au adunat cu greu. Concluzia nu este greu de tras: fanatismul răului se impune foarte repede, devenind stăpânitorul societăţii, atunci când fanatismul binelui nu mai este capabil să i se opună.
Cu toate acestea, tineretul burghez va rămâne mereu elita societăţii prin faptul că evoluţia ştiinţei, industriei, literaturii şi artei va depinde de el, dar după cum evoluează, în prezent, această elită nu putem decât să constatăm că o elită lipsită de caracter nu va mai fi, în curând, o elită. La fel de rafinată era şi elita romană spre perioada de decădere a Imperiului, dar nemaiavând toată energia morală necesară, nu a mai putut face faţă lăcomiei barbarilor ce s-a dovedit până la urmă că aveau o voinţă de a reuşi mai puternică decât a romanilor. Or, făcând această paralelă, ajungem la o altă concluzie: atunci când clasele care erau pe vremuri conducătoare permit din ce în ce mai mult să fie conduse, atunci nu trebuie să ne mirăm că se apropie rapid de propriul lor sfârşit.
în ciuda atâtor aparenţe contradictorii, lupta pentru controlul viitorului nu se va reduce doar la conflictul dintre interesele economice, ci şi la lupta de idei sau mai degrabă la cea dintre sentimentele şi stările sufleteşti generate de ideile aflate în conflict.
Sentimentele a căror totalitate constituie caracterul şi mentalitatea unei naţiuni se schimbă foarte greu. Cu toate acestea, de-a lungul timpului s-a văzut cum de multe ori sentimentele au evoluat. Astfel, în Franţa, de exemplu, educaţia a jucat de multe ori un rol ce a împiedicat evoluţia societăţii, dar dacă sistemul de educaţie încape pe mâinile cui trebuie, cum s-a întâmplat deja în Germania, atunci evoluţia este pozitivă, dovadă că Germania a avansat în mai puţin de un secol. în ciuda a ceea ce se spune de obicei, cadrele didactice nu pot câştiga de unele singure nicio bătălie, dar pot face ceva ce poate deveni o adevărată forţă socială: pot crea mentalităţi, dar crearea mentalităţilor este o armă cu două tăişuri deoarece pot transforma o naţiune în una câştigătoare sau o pot transforma în una învinsă. Adevărul este că prin modificarea mentalităţii unui popor prin recursul la sistemul de învăţământ, poţi schimba destinul istoric al acestuia.
Capitolul VI Fatalismul modern şi disocierea fatalităţilor
O generaţie este la rândul ei suma unor destine mai mult sau mai puţin speciale. Poţi prevedea destinele unei generaţii prin analizarea ideilor de bază ce-i determină voinţa şi conduita. Dar, unde poţi identifica aceste idei? Desigur, nu în faptele mulţimii. Mulţimea exprimă doar pofte, nu gânduri. Putem identifica ideile la intelectualii ce scriu cărţi şi ţin discursuri? Din păcate, adesea ei nu ne oferă decât reflectarea unor opinii adoptate pentru a seduce auditoriul sau pe cititori.
în ciuda faptului că este destul de greu să identifici şi să separi ideile ce sunt proprii unei epoci, poţi totuşi să ai o imagine aproximativă analizând spusele celor ce devin maieştrii spirituali cei mai ascultaţi de o generaţie ce se identifică cu ei.
Recentele discursuri academice ale domnilor Lavisse şi Pierre Loti scot destul de bine în evidenţă actualele preocupări ale celor ce au devenit ghizii spirituali ai tinereai generaţii.
Citindu-le, constaţi că nu prea sunt reconfortante aceste discursuri. Sunt dominate de un pesimism ce te întristează. Autorii sunt ferm convinşi că orice efort este inutil, că nu ai de ales, că trebuie să adopţi resemnarea pasivă în faţa desfăşurării evenimentelor sociale, în plus proclamându-se neputinţa ştiinţei de a descifra misterele ce ne înconjoară. La apusul vieţii lor, un fatalism sumbru pare să fi pus stăpânire pe suflrtul şi mintea acestor doi gânditori care, în zorii activităţii lor de a gândi erau plin de speranţe într-un viitor luminos al omenirii.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
