Psihologia politică socială (XCVIII)

de Gustave Le Bon_
Cum s-a născut socialismul modern, cum s-a dezvoltat aşa de mult încât a devenit o adevărată nouă religie? Acest lucru l-am explicat în Psihologia socialismului şi nu intenţionez să reiau în Psihologia politică1) ceea ce deja am mai spus.
în politică, ca în religie, formulările vagi şi imprecise sunt foarte rentabile când te adresezi maselor, deoarece fiecare le poate interpreta aşa cum îi convine, prin raportare la propriul său nivel intelectual. Deci nimic nu este mai uşor de interpretat după cum vrea fiecare, în prezent, precum cuvântul socialism. Pentru oamenii mulţumiţi cu destinul lor, acest cuvânt exprimă dorinţa de a îmbunătăţii condiţiile de viaţă ale claselor sociale de care se tem cei ce le conduc. Pentru cei ce sunt în totalitate nemulţumiţi, acest cuvânt este expresia nemulţumirii lor. Astfel, cuvântul socialism este expresia nemulţumirii funcţionarului ce câştigă doar 1.500 de franci şi nu mai poate trece la o altă treaptă de salarizare, pentru ucenicul de bucătar, socialismul este expresia nemulţumirii sale că nimeni nu-i recunoaşte talentul de a prepara diferite meniuri, neputând astfel să devină bucătar şef, iar pentru negustorul de vinuri, cuvântul devine expresia nemulţumirii sale că, lângă el, i s-a permis altei persoane să deschidă un magazin unde vinde, poate mai ieftin, vinuri. Pentru teoreticienii, cuvântul reprezintă o formă de organizare socială, ce diferă ca sens de la un teoretician la altul, în raport de orientarea sa politică, unii dintre ei fiind convinşi că socialismul trebuie să înlocuiască cu forţa actuala organizare socială.
Dar ceea ce caracterizează socialismul este ura faţă de tot ceea ce îi este superior: superioritatea talentului, superioritatea averii dobândite prin muncă, nu prin înşelăciune şi superioriatea inteligenţei. De altfel, observăm că liderii socialismului sunt isteţi, nu inteligenţi, au acea deşteptăciune ce le permite, prin discursuri să păcălească masele. Practic, din colectivism s-a născut noua credinţă numită socialism. Conform socialismului, pe ruinele vechii societăţi se va naşte o nouă lume, regenerată, unde, ca în Raiurile de pe vremuri, toţi oamenii vor beneficia de o fericire eternă.
Vreme îndelungată, nimeni nu a observat absurditatea doctrinei socialismului. Doctrina socialismului a stimulat instincte sociale inferioare, foarte răspândite printre oameni. Să pui mâna, cu forţă, pe averea altuia, este foarte ispititor pentru cei ce nu au avere. De altfel, de-a lungul secolelor, s-a constatat că dogmele au avut câştig de cauză în rândul maselor prin faltul că ele stimulează speranţele celor mulţi, nu gândirea raţională. Dogmele triumfă din clipa în care produc, în unele minţi, modificări de ordin mental. întotdeauna, devin adepţii unei dogme doar cei ce gândesc pe bază de emoţii puternice, nu pe bază de raţionamente solide. Rolul social al apostolilor este cel de a produce modificări în societate, pe bază de emoţii. Se observă că socialismul nu a dus niciodată lipsă de apostoli.
Răspândirea universală a socialismului se aseamănă izbitor de bine cu perioada de început a creştinismului, deoarece şi unul şi celălat au ca ţintă săracii. Vedem cum creştinismul, prin marea sa putere de convingere şi de răspândire, în ciuda unor minusuri de gândire logică, semnalate de filozofii vremii, a reuşit până la urmă să cucerească nu doar pe cei lipsiţi de carte, dar şi pe cei învăţaţi, pe care, în final, prin influenţa sa inevitabilă, i-a distrus definitiv.
1) Lucrarea Psihologia socialismului a cunoscut şase ediţii, ultima apărând în 1910. Dacă ar fi fost tradusă în română, în tiraj de masă, cel puţin până în 1939, cred că marea catastrofă politică ce a avut loc în România, după abdicarea forţată, prin şantaj, a Regelui Mihai I, dacă nu ar fi putut fi evitată, cel puţin ar fi fost atenuată în efectele sale ulterioare şi, oricât ar părea de paradoxal, poate că neocomuniştii de după 1989, nu ar mai fi existat, nemaiprovocând dezastrul economic pe care-l suportă actualmente, cu stoicism, românii. Psihologia socialismului a fost editată de Librăria Alcan. La vremea respectivă, în Occident, librarii erau şi editori, fiind de asemenea proprietari de edituri. Nu se permitea ca persoanele inculte să editeze.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.