Pensiile vor fi recalculate

Date:

Conform site-ului „Realitatea.net”, ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit, sâmbătă seară, la un post TV, despre procesul de recalculare a pensiilor. „Se aşteaptă recalcularea celor câteva milioane de pensii, după ce legea va fi adoptată. Pe de altă parte, sunt recalculările pe grupele de muncă, acum, în acest moment au intrat deja dosarele în recalculare, mă refer la grupele de muncă… în acest moment, am implementat softul 100%. Am făcut şi o parte din simulări. Am trecut la ultima etapă a simulărilor pe toată ţara, am avut judeţe pilot, am extins la naţional. Cât de curând trecem în oficial. Asigur pensionarii că în câteva săptămâni vom începe să emitem decizii. Sper, la final de martie pentru a nu crea aşteptări foarte mari. Mai bine să fie mai devreme decât să spunem un termen pe care să nu îl putem respecta, dar clar sunt mulţumit, softul este implementat şi activitatea continuă”, a spus Marius Budăi. Recalcularea pensiilor actuale, stabilirea studiilor de masterat şi doctorat ca vechime în muncă, reducerea vârstei de pensionare pentru mamele care au născut trei copii şi stabilirea unui singur tip de pensie anticipate sunt doar câteva prevederi deosebit de importante incluse în proiectul de lege privind sistemul public de pensii, scrie stiripesurse.ro. Actul normativ, care a fost adoptat anul trecut de Parlament, se va afla în atenţia Curţii Constituţionale. CCR trebuie să decidă pe 27 februarie ce se întâmplă cu proiectul de lege amintit, ale cărui prevederi se vor aplica din septembrie 2021. (M.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Servicii SEO Profesionale în 2024: Evoluții și Tendințe Comparativ cu Anii Precedenți

Optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) rămâne o componentă...

Care sunt cele mai comune probleme care apar la un Range Rover Velar?

Alegerea tipului de mașină pe care să îl achiziționezi...

Etapa județeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă

S-a desfășurat în municipiul Moreni etapa județeană a Concursurilor...