Târgoviste: Proiecte în valoare de 100 de milioane de lei pentru modernizarea şi extinderea infrastructurii educaţionale

Date:

Primăria Târgovişte are un portofoliu de 16 proiecte pentru reabilitarea, extinderea, construirea şi dotarea infrastructurii educaţionale, finanţate din fonduri europene, de la bugetul de stat sau din venituri proprii, a precizat într-o conferinţă de presă peimarul Cristian Stan. Cel mai avansat este proiectul de la Creşa nr. 8, unde au început lucrările de reabilitare a imobilului existent şi urmează să înceapă investiţiile prevăzute la creşele nr. 2, 14 şi 16. La grădiniţele 13 şi 15 proiectele sunt în etapa de obţinere a autorizaţiilor de construire şi organizare a licitaţiilor. Pe fonduri europene, alocate prin Programul Operaţional Regional 2014-02020, vor fi reabilitate şcolile gimnaziale nr. 8, 13 şi 6 iar cu finanţare de la Ministerul Educaţiei, în septembrie va începe construirea unei grădiniţe în Cartierul Sagricom. O altă grădiniţă nouă şi o creşă vor fi construite pe Strada IE Florescu, cu fonduri europene. Dat fiind numărul mare de proiecte pentru care au fost obţinute finanţări europene sau de la bugetul de stat, primarul Cristian Stan a apreciat că Primăria Târgovişte îşi va putea permite să reabiliteze cu fonduri de la bugetul local şcolile Vasile Cârlova şi Radu cel Mare.
„Vorbim despre cel mai amplu program de reabilitare a infrastructurii educaţionale din Târgovişte. Valoarea totală a proiectelor pentru cele 16 unităţi de învăţământ cuprinse în acest program este de 1000 de miliarde de lei vechi”, a mai spus edilul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Fraudele telefonice devin tot mai convingătoare, cum te poți proteja

În ultima perioadă, apelurile telefonice frauduloase au înregistrat o creștere alarmantă,...

Șoferiță prinsă beată pe străzile din Târgoviște

Un incident cu potențial tragic a fost evitat la...

Eroii nu se uită, jandarmii dâmbovițeni onorează sacrificiul celor căzuți pentru țară

 Cu prilejul Zilei Eroilor, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița...

Accident rutier în localitatea Viforâta,  o femeie a fost rănită

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu...