Este un mare eroism azi, să rămâi normal

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Lumea din totdeauna a căutat argumente împotriva celor care s-au dăruit în întregime lui Dumnezeu. De ce? Pentru simplul fapt că aceştia, prin viaţa lor, s-au transformat în critici vii ai mizeriei, ai păcatului, ai minciunii şi făţărniciei celor care credeau că pot sluji la doi domni, şi lui Dumnezeu şi lui Mamona.
Lumea de azi este o lume foarte tolerantă faţă de aproape toate formele de manifestare a religiozităţii. Cu o singură excepţie: nu poate suferi glasul celor care îi cer să se îndrepte. Lumea de azi şi-a stabilit legile ei, legi în care păcatul este considerat mărgăritar preţios. Dacă cineva încearcă să combată păcatul, împotriva sa se ridică iubitorii de păcat.
Ce vrea lumea de azi de la Ortodoxie? Vrea doar cuvinte dulci: despre iubire, îngrijirea bolnavilor şi ocrotirea săracilor. Dacă Biserica Ortodoxă s-ar limita doar la un discurs social, atunci s-ar bucura de o glorie lumească strălucitoare; atunci Ortodoxia ar fi acceptată fără rezerve de şefi de state şi de guverne, de oameni politici şi de afaceri, de actori şi cântăreţi de succes.
Aceasta deoarece pe întregul pământ există o mulţime de oameni de bine care caută să îşi ocupe timpul cu acţiuni caritabile, cu oameni pe care massmedia îi prezintă ca „mântuitori locali”, ca binefăcători de a căror dragoste se folosesc mulţi oameni necăjiţi. Că milostenia binefăcătorilor este răsplătită încă din viaţa aceasta, că, prin reclama ce li se face, ei pierd răsplata veşnică pentru dărnicia lor, asta contează mai puţin. Oamenii de azi confundă iubirea aproapelui cu asistenţa socială. De aceea Biserica Ortodoxă nu renunţă la „principiile morale” pentru a se transforma într-o şcoală de asistenţă socială. Ea nu vrea să câştige gloria lumii acesteia, ci salvarea oamenilor de la minciună, făţărnicie şi păcat. Dacă deviza ei ar fi doar „pace, hrană şi toleranţă”, atunci ar avea mai puţini potrivnici şi ar câştiga mai mulţi simpatizanţi. Însă, Legea lui Dumnezeu nu se negociază, ci ea trebuie respectată de toţi. Misiunea Bisericii nu este de a-i face pe oameni nici mai buni, nici mai cinstiţi, nici mai toleranţi. Misiunea Bisericii este de a-i creşte pe oameni la „şcoala sfinţeniei”. Sfinţindu-se, oamenii devin implicit mai buni şi mai cinstiţi. Când sunt pătrunse de sfinţenie, bunătatea şi cinstea devin trepte spre rai. Ceea ce nu sunt atunci când lipseşte sfinţenia.
Cine are dreptate? Cei care sunt arătaţi cu degetul de cei care-L slujesc pe Dumnezeu, cei ale căror patimi şi fărădelegi sunt scoase la vedere de către cei care au curajul să apere Adevărul? Sau cei care se dau drept „sfinţi” şi nu-şi văd „bârna din ochiul lor”.
Istoria Bisericii a arătat că dreptatea a fost întotdeauna de partea celor ce L-au slujit şi Lau apărat pe Hristos. Mulţi oameni pătimaşi se dau drept oameni curaţi şi mulţi ticăloşi vor să dea impresia că sunt oameni de treabă. Mulţi „mincinoşi”, falşi prooroci”, se arată în acest tumult al vieţii de azi, spre a profita de dezorientarea, credulitatea şi lipsa de credinţă a oamenilor. Aceştia produc mare tulburare în lume.
Rolul Bisericii şi al slujitorilor ei nu a fost şi nu este acela de a produce tulburare, ci de a pune un diagnostic cât mai precis lumii de azi „bolnavă sufleteşte şi trupeşte”, pentru a-i grăbi vindecarea… Biserica le-a arătat oamenilor căderea în care se află dar şi mâna întinsă a lui Dumnezeu spre a-i salva.
Trăim vremuri în care apostazia şi păcatul fac din ce în ce mai multe victime printre creştinii care se îndepărtează de vieţuirea în Hristos. Dacă şi acum câteva secole era nevoie de oameni credincioşi care, asemenea marilor prooroci, învăţau poporul că păcatul aduce pieirea lumii, cu atât mai mult este nevoie astăzi, când păcatul este ridicat la rang de mare cinste şi aplaudat chiar. Este mare nevoie de oameni credincioşi care să se ridice cu curaj împotriva fărădelegilor stăpânitorilor acestei lumi. Numai cel care duce lupta cea bună pe care o cere Sf. Evanghelie, cel care nu se minte pe sine însuşi, ci apără cu curaj „Adevărul” şi se nevoieşte pe calea „cea strâmtă şi cu chinuri”, va dobândi împărăţia Cerurilor. Astăzi, când lumea întreagă iubeşte păcatul, când apostazia atinge apogeul, să duci o viaţă creştină este o nebunie, dar o nebunie pentru Hristos. Într-o lume în care valorile sunt răsturnate este un mare eroism să fii normal. Într-o lume care iubeşte păcatul cei care iubesc virtutea vor fi consideraţi nebuni, fanatici, excentrici sau chiar „proşti”. Într-o lume care iubeşte „întunericul” cei care iubesc „lumina” vor fi consideraţi nebuni. Trăim într-o astfel de lume în care cei „nebuni” cu adevărat zic celor „normali” şi credincioşi că sunt nebuni. Dar să luăm putere din cuvintele Sf. loan Gură de Aur, care spune: „Nu-mi pasă dacă trec drept nebun pentru Hristos. Chiar mă simt încântat că sunt aşa, mă simt întocmai cu Pavel care spune: „Noi suntem nebuni pentru Hristos” (I Cor. 4,10). Această nebunie pentru Hristos este mai înaltă decât orice înţelepciune!”
„Luaţi aminte – spune în testamentul pustnicului Gherasim de la Neamţ – dacă nu veţi păzi Legea lui Dumnezeu, nu vă veţi mântui. Nu poţi să fii pe plac şi lui Dumnezeu şi oamenilor. Poţi să fii de râsul lumii în acest veac, dar să ştii că la plinirea vremii vei primi de la Dumnezeu „cununa vieţii”, cununa unei datorii împlinite!”