LIGA A 4-A CRONICA ETAPEI A 8-A

Date:

sportlată-ne ajunşi la jumătatea turului şi clasamentul Ligii a 4-a capătă conturul aşteptat, echipele îşi ocupă poziţia valorică pe care o au. Şi etapa a 8-a a avut câteva surprize, dar în limitele admise.
S-au poziţionat în clasament echipele care vor fi angrenate în final, fie la locul întâi, fie al retrogradare. Până la locul 5 se vor alcătui echipele care s-au înscris în cursa pentru prima poziţie finală. FLACĂRA MORENI, F.C. ANINOASA, BRADU MOROENI, VOINŢA PERŞINARI, COMERŢUL BREZOAELE. Sunt formaţiile care, în final, vor putea accede la primul loc.
Acest campionat se anunţă mult mai echilibrat dacât precedentele.
Dacă până acum „defila” GLORIA CORNEŞTI, acum se vor lupta pentru podium cel puţin 4-5 echipe, ceea ce face şi mai interesantă competiţia actuală.
în runda de sâmbătă, capul de afiş a fost partida de la MOROENI, unde BRADUL a reuşit să învingă lid- erul, pe o greşeală de portar. Victoria celor de la BRADUl i-a adus la un punct de lider şi nu i-a permis acestuia să ia avans.
De altfel, 5 echipe sunt distanţate doar la două puncte între ele, ceea ce va face competiţia şi mai interesantă.
La TĂRTĂŞEŞTI, AVÂNTUL reuşeşte un egal şi are speranţe pentru viitor.
Greu a învins şi ANINOASA, la DRAGOMIREŞTI, dar până la urmă contează cele trei puncte.
PAS PUCIOASA câştigă un punct mare, la PETROLUL (2-2), cu ajutorul arbitrajului, care nu le-a dat un gol valabil.
Victoria celor de la CREVEDIA
este logică, normală (3-1). Surpsinde înfrângerea ATLETICULUI la CĂTUNU.
Orice motivare ar aduce, nu justifică pierderea cu 2-0. Foarte greu a fost pentru LIBERTATEA să cucerească cele trei puncte mari cu un adversar dificil.
PROGRASUL MĂTĂSARU reuşeşte scorul etapei, după opt etape (6-2),ceea ce le dă speranţe celor din MĂTĂSARU că au şanse să supravieţuiască în Liga a 4-a.
Greu, foarte greu pentru C.S. PETREŞTI, mai ales la PERŞINARI, unde au cedat cu 3-1. Se pare că, contactul cu Liga a 4-a este dificil şi greu de rezistat.^
în funcţie de locul din clasament, cam asta este valoarea fiecărei echipe, cel puţin până la finalul turului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Servicii SEO Profesionale în 2024: Evoluții și Tendințe Comparativ cu Anii Precedenți

Optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) rămâne o componentă...

Care sunt cele mai comune probleme care apar la un Range Rover Velar?

Alegerea tipului de mașină pe care să îl achiziționezi...

Etapa județeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă

S-a desfășurat în municipiul Moreni etapa județeană a Concursurilor...