Pe 30 ianuarie, în mai multe ţări ale lumii, este sărbătorită Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoli. Scopul acestei zile este promovarea ideii de educare a copiilor în armonie, solidaritate şi respect, mesajul principal al acestei zile fiind „dragoste universală, nonviolenţă şi pace. Dragostea universală este mai bună decât egoismul, nonviolenţa este mai bună decât violenţa şi pacea este mai bună decât războiul”.
Ziua Internaţională pentru nonviolenţă în şcoli a avut ca zi de plecare 30 ianuarie, aceasta fiind ziua celebrării morţii lui Mahatma Gandhi, supranumit părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de revoltă neviolente, cel care spunea: „nonviolenţa este arma celor puternici.”
Ziua de Şcoală a Nonviolenţei şi Păcii, fondată în 1964, cunoscută şi ca Ziua Internaţională a Nonviolenţei şi Păcii, este o iniţiativă mondială, neguvernamentală, independentă, liberă şi voluntară a educaţiei pentru nonviolenţă şi pace care se desfăşoară în şcoli din întreaga lume, prin centre de educaţie, la care sunt invitaţi să participe profesori şi elevi de toate nivelurile din toate ţările. Această zi promovează o educaţie permanentă în şi pentru armonie, toleranţă, solidaritate, respect pentru drepturile omului, nonviolenţă şi pace.
Chiar dacă Ziua Internaţională pentru Nonviolenţă în Şcoală este sărbătorită pe 30 ianuarie, mesajul ei trebuie să dureze şi să se manifeste în fiecare zi. Toate formele agresiunii întâlnite în şcoli – de la îmbrânceli şi jigniri, până la injurii, vulgarităţi, intimidări fizice şi verbale – trebuie să dispară iar relaţiile interumane elev-coleg, elev-profesor, elev-părinte trebuie dezvoltate pe o bază de armonie şi toleranţă, în care puterea de convingere a cuvântului şi nu a violenţei trebuie să primeze.Violenţa şcolară este doar una dintre manifestările violenţei cotidiene. Dezbaterile privind relaţia între conceptul de „drept la siguranţă” şi mediul şcolar au căpătat în Europa o dezvoltare continuă şi constantă, cu diferenţe de la ţară la ţară, devenind oficial o problemă politică în urma unei întâlniri a experţilor, organizată de Comisia Europeană la Utrecht, în anul 1997. Odată ce experţii au recunoscut importanţa acestei probleme, mobilizarea şi preocuparea faţă de violenţa în şcoli a devenit, în mod constant, un obiectiv politic la nivel naţional şi internaţional.
Multe schimbări au urmat acestei conferinţe:
– s-a acceptat o definiţie mai largă a violenţei, subliniindu-se necesitatea construirii unui corp de cunoştinţe obiective privind acest fenomen;
– s-a considerat necesar a se da o mai mare atenţie victimelor violenţei, prin desfăşurarea unor anchete pentru a se cunoaşte percepţia lor, efectele victimizării şi rolul consilierii victimelor;
– s-a subliniat rolul parteneriatului şi reţelelor în comunităţile locale în prevenirea violenţei din şcoli şi s-a subliniat importanţa recunoaşterii acestui rol de către cei implicaţi în educaţie;
– s-a evidenţiat faptul că, în ultima decadă, violenţa în şcoli a căpătat o nouă dimensiune politică.
Conform studiului „Violenţa în şcoală”, realizat de UNICEF în anul 2006, violenţa în şcoală este „orice formă de manifestare a unor comportamente precum:
– exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare, imitare, ameninţare, hărţuire;
– bruscare, împingere, lovire, rănire;
– comportament care intră sub incidenţa legii (viol, consum/comercializare de droguri, vandalism – provocarea de stricăciuni cu bună ştiinţă– furt);
– ofensă adusă statutului/autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverenţioasă
faţă de cadrul didactic);
– comportament şcolar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei, fumatul în şcoală şi orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului şcolar în vigoare”.
Un alt studiu al UNICEF, „Ascuns la Vedere – O analiză statistică a violenţei asupra copiilor”, publicat în luna septembrie a anului 2014, confirmă amploarea zguduitoare a abuzului fizic, sexual şi emoţional la care sunt supuşi copiii în toată lumea.
