Viorel Moldovan: „Consider că, tot ce ne-am propus din punct de vedere fizic, am realizat.”

Mihai ROŞOIU

Tehnicianul echipei Chindia Târgovişte a vorbit la finalul amicalului de la Piteşti despre stagiul de pregătire de la Braşov şi despre evoluţia jucătorilor din jocurile de verificare. Fostul internaţional s-a declarat mulţumit de modul cum a decurs cantonamentul şi a apreciat că există o concurenţă serioasă pe posturi. „A fost un antrenament foarte bun. Consider că tot ce ne-am propus din punct de vedere fizic am realizat. Acesta a fost şi scopul amicalului, să putem juca două reprize a câte 50-55 de minute şi să nu avem probleme medicale. Urmează două zile libere, binemeritate, după acest stagiu de pregătire în care am lucrat foarte bine. Sunt foarte mulţumit de implicarea băieţilor, de atitudinea lor în acest stagiu de pregătire. Trebuie felicitaţi, din acest punct de vedere. Toţi s-au antrenat bine, există concurenţă, trebuie să îşi câştige tricourile de titulari. Va fi o competiţie interesantă aici”, a declarat antrenorul echipei noastre.
Luni, 15 iulie, la ora 18.00, e programat primul meci al echipei dâmboviţene în ediţia 2019-2020 a campionatului Ligii I, în deplasare la Mediaş. „Promovarea e de domeniul trecutului. Nu trebuie să trăim din amintiri. A fost o etapă frumoasă pentru noi toţi, am marcat istoria clubului cu această promovare, am scris o pagină interesantă, un volum, mai bine spus, dar greul de-abia acum începe. Suntem la volumul al doilea, la alt nivel, şi trebuie să ne prezentăm cât mai bine”, a transmis Viorel Moldovan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ADVERSARA CHINDIEI DIN PRIMUL MECI ÎN LIGA I TRANSFERĂ PE BANDĂ RUNLANTĂ

Gaz Metan Mediaş continuă să se întărească şi se pare că lui Edward Iordănescu îi sunt aduşi toţi jucătorii de la care are nevoie. Mediaş a bifat joi al şaselea transfer din această perioadă de mercato. La meciul amical disputat de Gaz Metan, în Spania, a fost prezent şi Lukas […]