VIDEO. Centrul de excelenţă pentru tradiţii educaţionale ale turismului rural, la Bolovani

CENTRU DE EXCELENTAÎn comuna dâmboviţeană Cornăţelu, satul Bolovani, a luat fiinţă Centrul de excelenţă pentru tradiţii educaţionale ale turismului rural. Scopul Centrului este de a promova turismul rural prin crearea şi menţinerea unor standarde de referinţă pentru acest tip de turism. Centrul de excelenţă pentru tradiţii educaţionale ale turismului rural, satul Bolovani, este realizat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Axa 3 – Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale, Măsura 3.1.3. Încurajarea activităţilor turistice. Conceptul îi aparţine domnului arhitect Şerban Sturdza. Valoarea totală a investiţiei este de 551.314 euro, iar durata de execuţie a fost de 24 de luni. Centrul de excelenţă pentru tradiţii educaţionale ale turismului rural din satul Bolovani are ca obiectiv general dezvoltarea turismului la Cornăţelu, atragerea de noi investiţiii şi, nu în ultimul rând, crearea de noi locuri de muncă. Până în prezent au fost create opt locuri de muncă. Proiectul a vizat două tipuri de investiţii: investiţii în infrastructira de primire turistică cu 20 de locuri de cazare şi investiţii în activităţi recreaţionale. La inaugurare au fost prezenţi preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, autorităţile locale din Cornăţelu, deputatul PC, Georgică Dumitru, şi, nu în ultimul rând, Corneliu Vişoianu, consilierul primului ministru Victor Ponta, un om apropiat locului: „Este, pentru mine, un lucru cu totul special să particip la inaugurarea unui centru de excelenţă pentru tradiţii educaţionale ale turismului rural în localitatea Cornăţelu. Vă mărturisesc că n-am ştiut foarte bine nici unde e locaţia, nici ce s-a făcut aici. A fost o surpriză mare pentru mine… De ce e important pentru Cornăţelu? În primul rând, ca exemplu pentru toată lumea că se poate face ceva, dacă ai un pic de pricepere, foarte multă insistenţă şi apelezi la consultanţii potriviţi. tutuianuÎn al doilea rând, pentru că dezvoltarea turismului rural cred că trebuie să fie o prioritate pentru noi, ca judeţ, şi pentru această ţară. Şi, în al treilea rând, pentru că dacă va dezvolta această bază, vor fi din ce în ce mai mulţi oameni care vor veni aici, vom avea şi rezultate economice, dar vom avea şi rezultate în planul a ceea ce înseamnă promovarea acestei ţări şi tradiţiile educaţionale. Mie nu-mi rămâne decât să-l felicit pe domnul Vişoianu, să-l asigur de preţuirea noastră pentru lucrul bine făcut şi să-l asigur că, împreună cu doamna primar, anul viitor, dacă nu chiar anul acesta, avem un proiect comun, o asociere Consiliul Judeţean -Consiliul Local, care va rezolva şi problema drumurilor de acces. Vom aduce, astfel, şi noi un plus pentru punerea în valoare a centrului”, a declarat Adrian Ţuţuianu.” Cred că a ieşit un lucru frumos, care este reprezentativ chiar pentru ţară, nu doar pentru zona noastră. (…) Este o gândire integrată şi sper să nu fie ultima vizită pe care o faceţi aici. Adresez invitaţia atât domniilor voastre, cât şi, bineînţeles, colegilor din massmedia, pentru că fără dânşii nu putem transmite mai departe. (…) Vreau să-i mulţumesc soţiei pentru că m-a răbdat în tot acest timp, familiei în ansamblu, copiilor, pentru că asta este, de fapt, motivaţia principală. Pentru ei facem, pentru ei construim, pentru ziua de mâine, care sperăm să fie măcar la fel luminoasă ca cea de astăzi”, a afirmat Corneliu Vişoianu. S-a dorit realizarea unui centru care să reprezinte satul românesc, prin amplasament soluţii de construire şi arhitectură, decorare şi vecinătăţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

JAF DE ZECI DE MII DE EURO Un bărbat a furat dintr-o locuinţă din Sălcuţa suma de 31.000 de euro, 155.000 de lei şi bijuterii din aur

Un tânăr, de 22 de ani, din comuna dâmboviţeană Costeştii din Vale, pentru câteva minute a crezut că a dat tunul vieţii, furând 31.000 de euro, 1,5 miliarde lei vechi şi câteva sute de grame de bijuterii din aur dintr-o casă din Sălcuţa -Titu. Însă visul că a devenit un […]