VICTORIE URIAŞĂ PENTRU CSM TÂRGOVIŞTE

Mihai ROŞOIU

Nouă etape a durat invincibilitatea campioanei, Volei Alba Blaj. În etapa a zecea, echipa din Ardeal a fost învinsă de CSM Târgovişte.
La Târgovişte, gazdele au învins cu scorul de 3-2 pe Volei Alba Blaj. Târgoviştencele au trecut de şocul înfrângerii din mijlocul săptămânii, din Cupa CEV, şi au reuşit să revină de la 1-2 pentru a învinge campioana, Volei Alba Blaj. Aceasta a suferit prima înfrângere din actuala ediţie a Diviziei A1, ceea ce, pe de o parte, nu face decât să confirme criza de formă cu care se confruntă reprezentanta României în Liga Campionilor, iar pe de altă parte să ne ofere un sezon echilibrat, fără echipe care să se distanţeze decisiv în clasament cu multe etape înaintea terminării primei
ligi.
Într-un alt meci programat sâmbătă, CS Medgidia a reuşit să obţină un set în sala Dinamo, dar ocupanta locului secund a trecut cu bine peste acest şoc. Cu 17 puncte, Maria Karakasheva, de la gazde, respectiv Loredana Dobriceanu, de la oaspete, au fost cele mai bune marcatoare ale echipelor lor.
Al treilea meci al etapei ar fi trebuit să aibă loc la Voluntari. Numai că acolo gazdele nu au avut asistenţă medicală şi, conform regulamentului, au pierdut cu scorul de 3-0 meciul cu Universitatea Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Gest umanitar al pompierilor de la Garda de Intervenţie Voineşti

Din dorinţa de a aduce un strop de fericire în sufletele unor copii, o tură de serviciu de la Garda de Intervenţie Voineşti, a donat benevol o sumă de bani pentru a îi putea ajuta. Astfel, cinci pompieri s-au deplasat la domiciliul unei familii nevoiaşe din localitatea Tătărani, unde au […]