Victor Ponta, alături de mii de credincioşi, la Mănăstirea Nucet, de „Izvorul Tămăduirii”

Date:

pontaIn prima vineri din săptămâna de după Paşte, ortodocşii sărbătoresc „Izvorul Tămpduirii”. In prejma multor mănăstiri şi schituri se afla izvoare şi fântâni tămăduitoare, între care şi la Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa. Mii de credincioşi ortodocşi veniţi din toate colţurile judeţului, s-au aflat, la Mănăstirea Nucet, de „Izvorul Tamaduirii”. Şi premierul Victor Ponta a petrecut prima parte a zilei de vineri, la Mânăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, unde a participat la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Prim-ministrul a fost primit cu pâine şi sare dar şi ouă roşii. Premierul a ales să meargă pe jos până la mânăstire salutând oamenii veniţi la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii şi dând mâna cu aceştia. O persoana din mulţime a strigat la un moment dat „Trăiască preşedintele României”, moment în care câţiva dintre cei prezenţi au început să aplaude. Premierul Victor Ponta le-a răspuns oamenilor, spunându-le „Să trăiţi şi dumneavoastră”. Victor Ponta a participa la slujba de la Mânăstirea Nucet prilejuită de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. După oficierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa dr. Nifon s-a adresat premierului Victor Ponta: „Ne face bucurie să-l avem lângă noi pe domnul prim-ministru Victor Ponta, care, prin tinereţea şi eficienţa sa, dă foarte multă speranţă poporului nostru românesc. De aceea, este minunat că ne rugăm împreună, că suntem împreună aici, în acest sfânt locaş istoric, mai ales că domnia-sa are foarte mult respect faţă de Biserica strămoşească, dovedind-o în foarte multe împrejurari. De aceea, îl înţelegem că nu este uşor; în ciuda încercărilor şi greutăţilor, se merge înainte, cu ajutorul şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu, împreună şi cu toţi colaboratorii domniei-sale”. După oficierea slujbei religioase, preoţii, calugăriţele, premierul, parlamentarii, autorităţile judeţene şi credincioşii au pornit în procesiune spre „fântâna de leac”, situată în pădurea din apropiere unde a avut loc sfinţirea apei sau Aghiasma mică. Vineri a început oficial şi campania electorală pentru alegerile europarlamentare, care vor avea loc pe data de 25 mai. La Nucet s-au sărbătorit şi zilele comunei, iar premierul Victor Ponta a ţinut să le transmită nucetenilor un călduros „La multi ani !”: „Dumnezeu ţine cu oamenii buni. Astăzi, a mai oprit din ploaie şi putem toţi să fim aici, la sărbătoarea comunei. Vreau să-i mulţumesc doamnei primar pentru primire, să-i mulţumesc preşedintelui Consiliului Judeţean şi tuturor celor care, astăzi, aţi fost aici, şi Înaltpreasfinţitul Nifon, care ponta la nucetne-a primit cu inima deschisă şi mi-a spus un singur lucru: să am sufletul bun şi mintea sănătoasă. Cred că are dreptate, realmente vreau şi cred că împreună cu dumneavostră avem foarte multe lucruri de îndreptat în judeţ şi în ţară. Nu vă spun decât că îmi doresc să am numai gânduri bune, să am mintea sănătoasă, ca e important pentru conducătorii ţării să aiba mintea sănătoasă şi să se gândească de fiecare dată la ce e mai bine pentru dumneavoastră. Să fiţi sănătoşi, să ne vedem de fiecare dată în vremuri bune şi să fim uniţi când trecem peste vremurile grele!”, a declarat prim-ministrul Victor Ponta. Mai mult, edilul localităţii Luiza Barbu a ţinut să sublinieze că la Nucet se află viitorul preşedinte al României. Organizatorii spun că la sărbătoarea de anul acesta au participat câteva mii de persoane. De la eveniment nu au lipsit, miniştrii Rovana Plumb, Remus Pricopie şi Constantin Niţă, eurocandidaţii Eca-terina Andronescu, Maria Grapini, Viorica Dăncilă şi Victor Boştinaru, preşedintele CJ Dâmboviţa Adrian Ţuţuianu, alături de parlamentari dâmboviţeni, primari şi viceprimari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cercetat de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați...

 Hrănirea animalelor sălbatice este o contravenție 

Autoritățile  au luat măsuri ferme pentru prevenirea incidentelor provocate...

Filtre, în tot județul Dâmbovița 

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului...

Surprinși în trafic în timp ce ar fi transportat mai multe bunuri sustrase

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției...