Published On: mie, ian. 16th, 2019

Veşti bune pentru Chindia E SCANDAL LA SNAGOV! JUCĂTORII LIDERULUI LIGII A II-A NU S-AU PREZENTAT LA REUNIRE

nichiduta.ro

Liderul Ligii 2 la finalul primei părţi a sezonului, Sportul Snagov, trece printr-o situaţie de criză, ce ar putea să o coste mult în perspectiva promovării. Echipa ilfoveană avea programată luni reunirea, însă jucătorii lui Laszlo Balint au refuzat să vină la antrenamente, după ce acţionarii clubului nu s-au ţinut de promisiune şi nu le-au achitat restanţele. Neplătiţi de două luni şi jumătate, jucătorii Snagovului cer rezolvarea acestei situaţii, altfel vor refuza să se prezinte şi la reunirea programată joi.
Mai mult, antrenorul Laszlo Balint e pe picior de plecare, acesta purtând deja negocieri cu şefii pentru rezilierea contractului. În plus, trei dintre componenţii lotului şi-au găsit deja noi echipe, Cătălin Oanea şi Cătălin Hlistei ajungând la Rapid, în timp ce Ştefan Vlădoiu a fost rechemat la U Craiova şi direcţionat către Dunărea Călăraşi.
Putem spune că „familia” Sportul Snagov, aşa cum au pozat în multe rânduri jucătorii şi stafful ilfovenilor, se destramă, tocmai din cauza „părinţilor” ei, finanţatorii Cătălin Rufă şi Marcel Buncilă.
Jucătorii Sportului Snagov au trimis către GSP o scrisoare-manifest în care îşi spun nemulţumirile:
„Fotbalul este un sport minunat, cel mai mediatizat din Europa şi, totodată, cel mai îndrăgit. Mii de copii practică acest sport, visând să ajungă şi ei fotbalişti profesionişti. Tocmai din acest motiv, pentru ei şi nu numai, exemplele din fotbalul profesionist ar trebui să fie motivaţia supremă de a-şi urma visul.
Din păcate, la noi, la Sportul Snagov, exemplul nu este cel mai stimulant, nu din punct de vedere sportiv, pentru că acolo suntem lideri într-un campionat foarte puternic, ci din punct de vedere organizatoric, administrativ şi financiar.
Noi, toţi jucătorii Sportului Snagov, considerăm că am ajuns într-un punct în care trebuie să tragem un semnal de alarmă. Din iulie până în 8 decembrie am muncit foarte mult, în condiţii care sunt departe de performanţele pe care le-am obţinut pe teren.
S-a văzut la televizor calitatea terenului de la Snagov, teren pe care noi ne-am antrenat zi de zi, cu excepţia unei perioade scurte în care am folosit terenul de la Periş. Noi riscăm accidentări în fiecare zi, antrenându-ne pe acel teren, mai ales că nici nu am avut doctor la echipă.
Vitaminizare nu am avut, cu excepţia cantonamentului din vară. Au fost zile în care ajungeam la stadion şi echipamentul de antrenament încă nu era uscat. La fiecare antrenament, ne hidratăm cu apă care costă 0,80 RON bidonul de 2 litri.
După ce s-a descoperit că în bucătăria de la stadion mişună şoarecii, sa sistat şi masa de prânz pe care o serveam imediat după antrenament, ceea ce a fost o mare problemă mai ales pentru jucătorii din Bucureşti, care făceau naveta (bineînţeles, nedecontată de către club…). Însă cea mai mare şi apăsătoare problemă pentru noi este situaţia financiară instabilă a clubului, care a dus ca în acest moment să avem restanţe salariale importante, ultimii bani pe care i-am luat fiind o jumătate de salariu din luna octombrie, înainte de Crăciun cu 2-3 zile, astaîn condiţiile în care ni se promisese că până de Crăciun vom fi cu banii la zi.
Conducatorii clubului ne-au spus mereu să avem răbdare până în decembrie, când echipa se va muta în alt oraş şi toate aceste probleme se vor rezolva. Am înţeles situaţia, ne-am comportat într-un mod profesionist, trecând peste toate dificultăţile şi concentrându-ne să obţinem cele mai bune rezultate posibile, însă iată că am ajuns în luna ianuarie şi lucrurile nu au evoluat absolut deloc către soluţionarea acestor probleme.
Decizia noastră, a tuturor jucătorilor Sportului Snagov, este să protestăm faţă de toată această lipsă de respect cu care suntem trataţi, prin neprezentarea la reunirea lotului după vacanţa de iarnă. Pentru că asta vrem, după o jumătate de sezon în care am performat peste aşteptări: să fim respectaţi! Este un contract între noi şi club, şi cerem doar respectarea obligaţiilor pe care le are clubul faţă de noi. Atât şi nimic mai mult!”

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro