Vești bune pentru cetățenii care sunt interesați să-și cumpere o mașină la mâna a doua. Este vorba de două noi reglementări aprobate recent, care vizează modul în care se va face înmatricularea sau radierea unui vehicul, dar și facilitează obținerea de informațiii suplimentare celor care cumpără un autoturism rulat.
În primul rând, cetățenii care doresc să înmatriculeze un vehicul, să transcrie dreptul de proprietate, sau să radieze un vehicul, o vor putea face asta online, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la un sediu al serviciilor de înmatriculare, după ce Guvernul României a aprobat ordonanța de urgență care reglementează acest lucru.
„Cetățenii vor putea apela la o aplicație informatică gestionată de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări din Ministerul Afacerilor Intern,e care la va permite să introducă un set minim de date necesare identificării vehiculului și, după caz, eventuale înscrisuri în formă electronică necesare operațiunilor de înmatriculare, transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, emitere a unui nou certificat de înmatriculare, radiere din circulație, precum și declarare fiscală sau radiere din evidențele fiscale (documente de transfer al dreptului de proprietate încheiate în afara platformei, dovada declarării furtului vehiculului, certificat de distrugere, etc.)”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne.
A devenit obligatoriu RAR Auto-Pass
Totodată a fost promulgată legea conform căreia vânzătorii de autoturisme rulate vor avea obligația de a oferi cumpărătorilor certificate emise de Registrul Auto Român (RAR), care să conțină numărul total de kilometri parcurși, dar și eventualele implicări ale respectivelor mașini în accidente.
În cazul accidentelor, în certificatul RAR vor figura numai cele cu avarii grave la sistemul de direcție, sistemul de frânare, structura de rezistență a caroseriei ori a șasiului sau la alte sisteme de siguranță activă ori pasivă.
Certificatul, denumit RAR Auto-Pass, va fi eliberat de instituție contra cost și va avea o valabilitate de 60 de zile. Ca alternativă la certificatul RAR Auto-Pass, atunci când în registru nu sunt disponibile informații referitoare la o mașină, vânzătorul va putea transmite cumpărătorului un document prin care se va menționa această situație. Spre deosebire de certificatul RAR, acest document se va obține gratuit.
