Valabilitatea voucherelor de energie acordate familiilor și persoanelor singure vulnerabile a fost prelungită până la 31 martie 2024. Anunțul a fost făcut de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, care a adăugat că anul viitor va continua și programul privind voucherele de alimente și programul privind pachetele alimentare.
Adoptarea acestei măsuri a fost formalizată în ultima ședință de guvern, astfel încât beneficiarii, familiile vulnerabile, gospodăriile vulnerabile să poată să plătească facturile la energie din aceste vouchere și în iarna care vine.
Termenul inițial era 31 decembrie 2023 iar prelungirea a fost aprobată în urma unei consultări cu Comisia Europeană.
Mai mult decât atât, anul viitor continuă programele cu impact social: programul privind voucherele de alimente (cel de 250 de lei) cu aceeași periodicitate la 2 luni acordate si va continua si programul privind pachetele alimentare pentru persoanele vulnerabile.
Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 lei, fiind acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:
· a) 700 lei/semestru, începând cu luna februarie 2023;
· b) 700 lei/semestru, începând cu luna septembrie 2023.
Banii pot fi folosiți pentru plata următoarelor servicii/produse: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleți, brichete, combustibili lichizi sau solizi și orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.