Un tânăr s-a ales cu dosar penal după  ce a fost pris la volan fără permis și sub influența băuturilor alcoolice

Date:

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, la intersecția bd. Eroilor cu str. Calea Domnească, un bărbat de 39 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism fără a deține permis de conducere.

De asemenea, conducătorul auto a fost testat de către polițiști pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ulterior, acesta a fost prezentat instanței de judecată, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În cauză, cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

A pierdut controlul mașinii și a ajuns în șant

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu...

 Incendiu produs la o casă în satul Urziceanca, comuna Ciocănești 

Detașamentul de Pompieri Titu a intervenit cu o autospecială...

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiștii dâmbovițeni 

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au oprit în...

Falșii consultanți de investiții!

Ai decis să intri în lumea investițiilor și vrei...