
Ministerul Sănătății a organizat concursul de intrare în Rezidențiat în data de 21 noiembrie 2021.Și în acest an, concursul s-a desfășurat în condiții speciale, impuse de contextul epidemiologic actual.Un număr de 12 564 candidaţi s-au înscris anul acesta la concurs. Aceștia vor concura pe un număr de 6311 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire, astfel: 3942 locuri și posturi pentru domeniul medicină, câte 1190 locuri pentru medicină dentară și 1087 locuri pentru farmacie, un număr de 92 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie. „Este un număr record de participanţi, mai mare chiar și față de anul trecut și vom lua, împreună cu universiățile de medicină și farmacie, toate măsurile pentru organizarea eficientă în contextul epidemiologic actual.
In luna octombrie a.c. am suplimentat cu 439 cifra pentru Rezidențial Urez succes tuturor participanţilor la concurs și îi asigur de tot suportul meu”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătății.
Pentru domeniul medicină, Ministerul Sănătății are posibilitatea să suplimenteze numărul de locurilor în situația în care numărul candidaților promovați este mai mare decât cifra de școlarizare inițial anunțată pentru acest domeniu. La fel ca în anii trecuţi, concursul s-a desfășurat în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări. Și anul acesta, având în vedere contextul epidemiologic, au fost prevăzute măsuri igienico-sanitare pentru protejarea candidaților, dar și a personalului implicat în organizare -purtarea obligatorie a măștii medicale pe durata desfășurării examenului, circuite distincte pentru intrare/ieșire din sălile de concurs, măsurarea temperaturii la intrarea în săli, asigurarea dezinfectanților pentru mâini și suprafețe, alocarea unui număr mai mare de săli de concurs pentru asigurarea distanțării fizice, precum și asigurarea unor săli speciale pentru candidații cu temperatură. Accesul candidaților în clădirea de concurs a fost permis doar candidaților care au făcut dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ calificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, efectuat de un furnizor de servicii medicale autorizat, respectiv candidaţilor care fac dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi, ulterioară infectării cu SARS-CoV-2.