Turul Ciclist al României a trecut şi prin Târgovişte

Date:

Turul Ciclist al României, s-a reluat după o pauză de cinci ani, şi s-a desfăşurat în perioada 18-23 septembrie, având startul la Alba lulia. Cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri, Turul a onorat acest eveniment major, vizitând toate cele 3 provincii istorice ale României.
Miercuri a avut loc prima etapă, Alba lulia – Sibiu, în lungime de 154,7 km, joi s-a desfăşurat etapa a doua, Sibiu – Braşov, pe o distanţă de 162,8 km.
Vineri a fost programată etapa a treia, Braşov – Focşani, cea mai lungă de la această ediţie, 176,3 km, iar sâmbătă a avut loc penultima etapă, Buzău – Târgovişte (124,7 km), unde administraţia târgovişteană i-a întâmpinat între orele 15.30 si 16.00, pe cicliştii care au trecut linia de sosire situată în zona hotelului Dâmboviţa, bulevardul Libertăţii. S-a organizat şi o cursă pentru copii.
Turul Ciclist al României s-a încheiat duminică, la Bucureşti, cu un circuit de 100 km.
La Turul României 2018 au participat 5 echipe naţionale, 11 echipe continentale şi 4 de club: România, R. Moldova, Serbia, Turcia, Belarus; Team Novak (România), MsTina-Focus (România), Team Illuminate (SUA), Monkey Town (Olanda), Tre-vigiani Phonix-Hemus 1896 (Bulgaria), Kobanya Cycling Team (Ungaria), Massi-Kuwait (Kuweit), Pannon Cycling Team (Ungaria), Voster ATS Team (Polonia), Apple Team (Kazahstan), Lvov Cycling Team (Ucraina); Steaua Bucureşti (România), UVT Devron West Cycling Team Timişoara (România), Cycling Team Friuli (ltalia), Novo Nordisk Development Team (SUA). Poliţiştii din Dâmboviţa,
au fost la datorie pentru ca Turul Ciclist al României să se desfăşoare în siguranţă
Pe 22 septembrie, 160 de poliţişti de la rutieră şi ordine publică au fost prezenţi în teren şi au acţionat pentru siguranţa participanţilor la Turul Ciclist al României, un eveniment de anvergură la nivel naţional. Astfel, pentru prevenirea evenimentelor negative şi trecerea în siguranţă a cicliştilor, începând cu ora 15:00, pe DN 72, pe tronsonul Dărmăneşti-Târgovişte, circulaţia a fost închisă.
Pentru aceleaşi considerente, circulaţia a fost oprită şi pe străzile Mihai Bravu, Calea Domnească şi Libertăţii, toate din municipiul Târgovişte. De asemenea, la sosirea participanţilor, circulaţia a fost restricţionată şi pe bulevardul Mircea cel Bătrân.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Pe 26 aprilie 2024, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, ora 17:00, va avea loc evenimentul „Vinerea Floriilor”

În calendarul creştin ortodox, Sărbătoarea Sfintelor Paşti ocupă cel...

MORENARUL ANDREI IVAN SE LAUDĂ CU SOȚIA SA

Andrei Ivan a postat pe reţelele sociale imagini de...

SORANA CÎRSTEA RĂMÂNE PE LOCUL 29 WTA

Simona Halep a coborât în clasamentul WTA. Fostul lider...

CHINDIA REVINE PE „EUGEN POPESCU”

Program etapa 5 play-off Liga 2, sezon 2023-2024:sâmbătă, 20...