Teatrul „Tony Bulandra” Radiografii ale sufletului

Date:

teatruVineri, sâmbătă şi duminică, Teatrul „Tony Bulandra” va prezenta publicului târgoviştean trei clasici ai dramaturgiei româneşti. Vineri, un Cara-giale. Cunoscut mai mult pentru comediile sale, Caragiale este şi autorul primei drame psihologice din literatura română. „Năpasta” – chiar dacă un clasic Caragiale – este montată într-o viziune modernă în care accentul este pus pe realul poveştii şi nu pe aura mistică a acesteia. Pentru regizorul Cătălin Chirilă, Anca – personajul principal – nu este victima perfectă ci, din contră, poate fi considerată vinovată pentru crimă. Piesa are în distribuţie patru tineri actori deja cunoscuţi de către publicul târgoviştean pentru performanţele din ultimii cinci ani: Rodica Ursu, Bogdan Albulescu, Vitalie Ursu şi Sebastian Bălăşoiu. Spectacolul va avea loc vineri, 13 mai, la Sala Studio a Teatrului „Tony Bulandra”, ora 19.00.
Sâmbătă, se va prezenta una dintre cele mai reuşite comedii sentimentale din perioada interbelică. Regizorul şi actorii care dau viaţă piesei lui Mihail Sebastian au fost deja prezentaţi într-un număr anterior al cotidiuanului. Pentru a evita riscul plicticos al repetării, punctăm succint aspectul care dă valoare actului regizoral. Pe scurt, regizorul Chris Nedeea revine la Târgovişte cu o montare inedită a unui text clasic al dramaturgiei româneşti: „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian. Această dramă este una din cele mai apreciate piese din repertoriul dramatic românesc, vorbind despre micile miracole de o zi care pot avea loc într-un orăşel de provincie, despre dragoste şi despre stele… Viziunea lui Chris Nedeea aduce un aer post-modern acestui spectacol, provocând pe îndelete majoritatea convenţiilor teatrale asociate dramelor de început de secol XX, de la genul personajelor, la decoruri şi lumini. Pregătiţi-vă pentru o experienţă unică, în care umorul, dramatismul şi poezia se îmbină de minune. Acest spectacol, „Steaua fără nume”, intră în noul program al Teatrului Tony Bulandra, intitulat „Texte Interbelice”. Distribuţia: Mona – Antonia lonescu, Miroiu – Sebastian Bălăşoiu, Udrea – Cătălin Mareş, Domnişoara Cucu – Ioana Farcaş, Grieg – Bogdan Farcaş, O elevă – Ana Maria Cucută, Şeful gării -Cristina Dumitra, Ichim / Conductorul – Andreea Tănase, Pascu / Un ţăran – Camelia Pintilie. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 14 mai, la Sala Mare a Teatrului „Tony Bulandra”, ora 19.00.
Duminică, se va prezenta cea mai reuşită comedie cinică, o adevărată radiografie a esenţei vieţii de provincie sufocată de banalitatea cotidiană şi de lăcomia necontrolată transformată în unic scop al existenţei. Dacă nu aţi intuit despre ce piesă este vorba, menţionăm că ne referin la „Gaiţele” de Alexandru Chiriţescu. Detalii tehnice referitoare la montarea piesei: Aneta Duduleanu – Florina Cercel, Zoia – Carmen Tănase, Lena – Virginia Rogin, Fraulein – Carmen Ionescu, Colette Duduleanu -Ioana Farcaş, Wanda Serafim – Antonia lonescu, Margareta Aldea – Ana Maria Carablais, Zamfira -Maria Nicola, Mircea Aldea – Mircea Silaghi, Georges Duduleanu – Liviu Cheloiu, Ianache Duduleanu – Sebastian Bălăşoiu. Recuzită şi decor: Mc Ranin.Asistenţă regie: Cătălina Baciu. Mişcare scenică şi coregrafie: Mălina Andrei. Regie tehnică: Alex Mateescu. Light design: Adrian Dragomir, Oana Caibăr . Sonorizare: Cătălin Buzea.
Premiera piesei lui Alexandru Kiriţescu a fost un adevărat triumf. De fapt, nu este singurul. Asemenea succese de public, Teatrul „Tony Bulandra” a mai cunoscur şi cu alte premiere. Să nu uităm montările excelente, jocul actorilor care au atins sublimul artei de interpretare, în „Atomul Shakespeare”, iniţiat inteligent de directorul şi regizorul teatrului, dimnul MC Ranin. Dar, revenind la „Gaiţele”, spectacolul poate fi considerat o bijuterie a artei teatrale. Totul este perfect: decorul, costumele, luminile, fundalul sonor, absolut totul crează atmosfera nu numai tipică vieţii interbelice de provincie, dar conferă universalitate personajelor ce sunt transpunerea de caractere.
Oricum, Teatrul „Tony Bulandra” a devenit deja un reper pe harta culturală a României. El continuă să fie gazda culturală a regizorilor, actorilor, scena-grafilor şi coregrafilor cu renume în Europa. Prin Teatrul Tony Bulandra”, oraşul Târgovişte va scăpa definitiv de provincialism, va fi un segment important din totalitatea manifestărilor culturale europene. Indiferent ce cred unii sau alţii, desigur „gaiţiniani” în cândire, prin Teatrul „Tony Bulandra” cetatea voievozilor munteni devine tot mai europeană.
Rezervând din timp locuri la Teatrul „Tony Bulandra”, vă rezervaţi accesul la cultură, la marea cultură. E simplu. Formaţi: 0245/210.046 .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Stop traficului de persoane! 

Exploatarea sexuală este cea mai întâlnită formă a traficului...

Este  o atenționare meteorologică de COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul...

S-a adoptat un nou Cod Silvic

Noua legislație reglementează lupta digitalizată cu tăierile ilegale de...