Tâlhărie cu amenințări la Tărtășești

Date:

Un tânăr de 23 de ani, din județul Ilfov, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, într-un caz anchetat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 5 august, în jurul orei 01:00, bănuitul s-ar fi întâlnit cu un tânăr de 20 de ani, în comuna Tărtășești, pentru a realiza un schimb de autoturisme. Pe fondul unor discuții contradictorii privind o sumă de bani, agresorul l-ar fi amenințat pe celălalt cu un obiect ascuțit-înțepător și i-ar fi sustras autoturismul.

La scurt timp, polițiștii au intervenit și l-au identificat pe autorul faptei, acesta fiind reținut pe bază de ordonanță. În cursul zilei de 6 august, tânărul urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și completarea probatoriului.

Precizare: Urmărirea penală este o etapă a procesului penal, iar persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

SPRIJIN PENTRU ASOCIAȚIA  NEVĂZĂTORILOR DÂMBOVIȚA DIN PARTEA BISERICII

Prin implicarea parohiilor Bărbuleț, Gheboieni, Priseaca, Sfântul Gheorghe și...

Handbal, emoție și fapte bune la Moreni!

Sâmbătă, 06.12.2025, de la ora 17:00, echipa noastră CSU...

Legenda Sfântului Nicolae

Se spune că, demult, într-un sat liniștit, iarna a...