Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au oprit pentru control, pe Șoseaua Găești, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din comuna Cobia.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că numărul de înmatriculare provizoriu atribuit autoturismului avea valabilitate până în anul 2022.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.