Stop incendiilor de vegetaţie

DAMBOVITA_INCENDIU_PUTERNIC_VEGETATIE_COMUNA_BARBULETU-transfer_ro-21apr-2ef3acAvând în vedere faptul că în ultima perioadă s-a înregistrat o creştere a incendiilor de vegetaţie, evenimente care pot avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător, iar pentru stingerea acestor incendii se consumă o cantitate mare de carburanţi, necesitând implicarea unui număr mare de resurse umane şi materiale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa atenţionează cetăţenii, instituţiile şi operatorii economici cu privire la măsurile obligatorii ce se impun la arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, astfel:
Arderea miriştilor şi vegetaţiei uscate se face numai după ce aţi obţinut acordul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi permisul de lucru cu foc de la primărie.
După aceasta: • Interesaţi-vă la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurilor special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii; • Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se va face numai pe baza permisului de lucru cu foc, în locurilor special amenajate, după ce a fost informat în prealabil serviciul privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă;
• Izolaţi zona de ardere faţă de drumuri, construcţii, instalaţii, fond forestier, culturi agricole vecine prin executarea de fâşii arate;
• Executaţi arderea numai pe timp de zi şi doar în condiţii meteo fără vânt;
• Parcelaţi miriştea în suprafeţe de maxim 10 hectare prin fâşii arate;
• Supravegheaţi permanent arderea până la finalizarea ei.
Persoanele care nu respectă prevederile legale privind arderea miriştilor, resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate vor fi identificate şi sancţionate contravenţional, conform legislaţiei în vigoare. Valoarea sancţiunii contravenţionale este cuprinsă între 1.000-2.500 lei.
Cetăţeni, nu uitaţi!
Printr-un comportament preventiv, vă protejaţi viaţa şi bunurile materiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CSŞ MERGE ÎN SEMIFINALE!

Echipa de fotbal feminin a Clubului Sportiv Şcolar Târgovişte a ajuns, din nou, în semifinalele Cupei României. Jucătoarele lui Mihai Tătăranu au izbutit să elimine una dintre mai vechile cunoştinţe, Chimia Brazi. Dâmboviţencele s-au impus cu 1-0, acesta fiind cel mai echilibrat dintre cele patru jocuri programate în sferturile de […]