Pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu de vegetație uscată în comuna Cândești, sat Valea Mare.
Garda de Intervenție Voinesti a acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Incendiul a fost lichidat, afectând o suprafață de aproximativ 5000 de metri pătrați de vegetație uscată.
În perioada 26 februarie – 04 martie 2024, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa au acționat la 77 incendii de locuinţe, anexe gospodăreşti, vegetație uscată .
Pe această cale ISU face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să conștientizeze că focul, scăpat de sub control, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol chiar viața semenilor.
Pagubele care se înregistează zi de zi sunt considerabile pentru fauna din zona afectată de foc și pentru mediul înconjurător.
Astfel de situații pot deveni dezastruoase mai ales dacă în zonele arzânde se află locuințe, păduri sau instalații tehnologice.
Vă reamintim, arderea vegetației uscate este STRICT INTERZISĂ Nerespectarea prevederilor legale privind INTERZICEREA arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice