Statul kurd, un vis deocamdată imposibil

0 0

kurdIn prezent, în lumea contemporană, există două mari focare de permanent conflict armat care în orice clipă se pot transforma în războaie mondiale. Este vorba de starea permanent conflictuală din lumea arbă, stare provocată şi întreţinută de Statul Islamic, iar cea de-a doua zonă periculoasă este cea din Europa de Răsărit unde conflictul dintre separatiştii proruşi şi guvernul de la Kiev a luat o turnură extrem de violentă şi de periculoasă, mai ales că, deşi nu există dovezi clare, se pare că Rusia este puternic amestecată în întreţinerea acestui război deocamdată regional. Şi într-un caz şi în celălalt Statele Unite, inclusiv Europa Occidentală, dacă se vor exinde conflictele nu vor mai putea evita declanşarea unei conflagraţii mondiale. Totul, la ora actuală, depinde foarte mult de activitatea diplomaţilor, mai ales în ceea ce priveşte Ucraina.
Oraşul simbol
Revenind la Orientul Apropiat care este într-o oarecare măsură subiectul mondial al zilei, oraşul Kobane de pe teritoriul Siriei, de fapt de pe fosta porţiune de teritoriu sirian deoarece acum se află sub controlul Statului Islamic, deci localitatea Kobane, simbol al luptei populaţiei kurde împotriva islamiştilor a fost definitiv eliberată, Occidentul considerând acest fapt prima mare înfârngere semnificativă pe care au suferit-o islamiştii. Cu toate acestea, oraşul nu mai poate fi locuit fiind în totalitate o ruină. Ambele tabere care s-au confruntat timp de 4 luni de zile pentru a păstra controlul asupra acestui oraş, au distrus sitematic metru cu metru toate străzile şi clădirile oraşului. Din 2011 de când a început lupta pentru cucerirea oraşului Kobane au murit în total 200 de mii de persoane. Este drept că Unităţile de protejare a poporului care sunt de fapt miliţiile principale ale partidului kurd din Siria sunt stăpâne absolute ale oraşului, dar stăpânesc în realitate un oraş în care nu mai trăieşte nimeni, totul fiind o ruină. Miliţiile kurde pe jumătate îmbrăcate precum soldaţii, pe jumătate în ţinută civilă au salutat cu rafale de kalaşnikov, în semn de bucurie, sosirea primilor ziarişti occidentali. După cum s-a constatat, pe unele străzi ale oraşului încă se mai găsesc obuze neexplodate iar circulaţia pe străzi este îngreunată de carcasele calcinate ale vehiculelor sau de dărâmăturile care practic au blocat accesul pe unele străzi. Acum este un calm total în întreg oraşul, dar este o linişte ce domneşte peste o aşezare unde nu mai trăiesc din cazua războiului nici cel puţin câinii, pisicile şi şobolanii. Dacă ieşi din Kobane şi mergi spre sud intri în plină zonă de conflict deoarece jihadiştii Statului Islamic se luptă în continuare pentru a păstra cel puţin controlul asupra satelor din jurul localităţii Kobane. Cerul este brăzdat permanent de avioanele coaliţiei internaţionale dirijată de către Statele Unite. Imediat după cucerirea definitivă a oraşului începând de marţi avioanele au bombardat taberele jihadiştilor, din 13 atacuri 12 finalizându-se cu distrugerea totală a islamiştilor şi a dotărilor lor militare.
Partida de poker diplomatic
Deci, după ce kurzii, fără să beneficieze de nicun ajutor din partea guvernului încă oficial al Siriei, şi au vărsat sângele pentru cucerirea oraşului, imediat opozanţii sirieni ai guvernului Bachar el-Assad s-au trezit cu pretenţia că au dreptul să controleze bucăţica de pământ sirian eliberată de kurzi. în paralel, emisari ai preşedintelui Bachar el-Assad au venit şi ei cu pretenia de a institui controlul politic şi administrativ asupra oraşului Kobane. Ambele tabere, cea a guvernului Sirian şi cea a opoziţiei siriene care nu au reuşit să se înţeleagă în timpul negicier-ilor ce au avut loc în februarie 2014 la Geneva, au ajuns la concluzia că trebuie să discute cine şi cum va efectua controlul asupra oraşului kurd, discuţiile urmând să aibă loc nici mai mult nici mai puţin decât la Moscova, ceea ce-l avantajează pe Vladimir Putin care vede în Siria, aşa mutilată cum este ea de către Statul Islamic, nu un pretext, ci un adevărat cap de pod care să permită Rusiei să exercite un control asupra Orientului Apropiat, reducând astfel cât de mult posibil din sfera de influenţă a Statelor Unite în respectiva zonă. Ceea ce este penibil este faptul că aceste discuţii au loc fără să se ţină cont nici de suferinţa populaţiei civile kurde, nici de dorinţa de secole a acestui popor care doreşte să aibă în sfârşit propriul său stat. Din păcate pentru kurzi, această dorinţă nu este agreată nici de Statele Unite care preferă să facă înţelegeri mai mult cu arabii decât cu reprezentanţii kurzilor, nici de către guvernul turc care ar trebui să cedeze o porţiune din sudul teritoriul său pentru constituirea statului kurd, dar nici de către guvernele sirian şi irakian care ar trebui şi ele să cedeze porţiuni din zona nordică a teritoriilor lor, mai ales că, colac peste pupăză, aceste teritorii au în subsol importante zăcăminte de petrol. Dacă aceste zăcăminte ar ajunge sub controlul unui stat kurd, acestea ar deveni o formidabilă armă în renegocierea stat-ulului kurzilor pe plan mondial ceea ce, efectiv, nu le va pica bine nici americanilor, nici guvernelor europene occidentale. Pe scurt, kurzii, foarte bine, au luptat până aproape că au fost în pericolul de a fi exterminaţi. Se vor alege cu felicitări din partea occidentalilor, din partea americanilor şi nimic mai mult. Totuşi, şi unii şi ceilalţi ar trebui să recunoască un lucru: dacă nu ar fi fost rezistenţa încăpăţânată a kurzilor, Statul Islamic ar fi stăpânit fără probleme zonele nordice ale Siriei şi Irakului până la graniţa cu Turcia. Referitor la turci, după cucerirea definitivă a oraşului Kobane de către kurzi, aceştia au făcut un gest pe care nu trebuie să-l numim neapărat reprobabil, dar ruşios este oricum. Deci, după ce a fost anunţată oficial victoria definitivă a kurzilor, populaţia kurdă care se refugiase în localitatea Suruc, din sudul Turciei, un oraş aflat practic faţă în faţă cu Kobane, a dorit să treacă imediat graniţa pentru a se reîntoarce acasă. Din motive care, deocamdată, nu pot fi înţelese, soldaţii turci au început să tragă cu gaze lacrimogene şi să folosească jeturi puternice de apă pentru a-i împiedica pe kurzi să se întoarcă în Kobane.
Pe de altă parte, Coaliţia, care înseamnă de fapt Statele Unite şi Uniunea Europeană, nu este de acord ca discuţiile dintre guvernul sirian şi Opoziţia siriană să aibă loc la Moscova, considerând că acestea trebuie să se desfăşoare pe teren neutru. Vladimir Putin a preferat să nu aibă nicio reacţie publică, în această problemă, dar i-a permis ministrului său de Externe, Serghei Lavrov să declare public că nimeni nu îşi face iluzii, în câteva zile discuţiile dintre părţile implicate urmând să rezolve toate problemele, dar, a mai precizat el, acestea trebuie să aibă loc cât mai repede posibil, nimeni netre-buind să se încăpăţâneze, dinm-potrivă, să înţeleagă că sunt necesare şi inevitabile concesiile pentru a ajunge la un compromis care să avantajeze pe toată lumea. Deci, toţi sunt de acord că trebuie să discute, dar este interesant de cosntatat cum se va ajunge la aceste discuţii deoarece kurzii sunt eliminaţi din start, singurii care vor fi acceptaţi fiind 32 de reprezentanţi ai diferitelor grupuri ale Opoziţiei tolerată de către guvernul oficial al Siriei, plus 6 membri ai delegaţiei oficiale a guvernului el-Assad care sunt conduşi de către ambasadorul Siriei la ONU Bachar Jaafari. Constatăm că şi de această dată kurzii sunt intenţionat eliminaţi din jocurile internaţionale ale Statelor Unite şi Uniunii Europene, preferându-se ca partener arabii consideraţi importanţi nu pentru că ar fi mai deştepţi decât kurzii, ci pentru că au reuşit să pună mâna pe zăcămintele petroliere importante totuşi, chiar foarte importante, pentru evoluţia anumitor ramuri ale industriei occidentale şi nord americane.
Lichelism mondial
Oricum, nici occidentalii, nici americanii, cel puţin mie, să nu-mi mai vorbească că se dau de ceasul morţii pentru respectarea drepturilor omului şi al popoarelor. Faptul că nu mişcă un deget pentru a-i ajuta pe kurzi să aibă propriul lor stat, la care au dreptul pe bază de dovezi istorice, este mai mult decât o dovadă concludentă despre lichelimusmul de care sunt uneori capabili occidentalii şi americanii când este vorba să-şi apere interesele economice, pe plan mondial.
Revolta marginalizaţilor
Dar, mergând mai la sud, spre marea Roşie, după cum se ştie, săptămâna trecută a avut loc marea revoltă din Yemen, un stat arab unde nimeni nu credea că se va întâmpla vreodată ceva, mai ales că, în realitate, acesta este de fapt sub controlul Al-Qaida. Hutiştii, reamintim că denumirea lor se trage de la numele liderului Abdel Malik Al-Huti, deci reamintim că hutiştii care aparţin grupului şiit Ansar Allah l-au eliberat, marţi 27 ianuarie, pe directorul cabinetului preşedintelui statului, Ahmed Awad ben Mubarak care a fost predat comitetului ce a negociat cu hutiştii punerea sa în libertate. Răpirea lui ben Mubarak de către miliţiile şiite ale organizaţiei Ansar Allah ce a avut loc în urmă cu 10 zile a provocat în Yemen o puternică criză politică care l-a obligat, joia trecută pe preşedintele statului, Abd Rabbo Hadi să-şi dea demisia. Actualul şef al statului a trebuit să recunoască adevărata situaţie în care se află Yemen-ul. Impasul total după lovitura de stat a hutiştilor care au reuşit să ia sub control total capitala ţării, Sanaa unde săptămâna trecută au asediat cu succes palatul prezidenţial şi toate clădirile oficiale.
Acum, că lucrurile sunt oarecum calme, a ieşit la iveală adevăratul motiv pentru care hutiştii au luat foc: guvernul demisionat a avut tupeul să nu respecte acordul de pace încheiat pe 21 septembrie 2014 cu şefii triburilor hutiste, acord prin care se prevedea retragerea miliţiilor şiite din Sanaa. Hutiştii nu ar fi avut câştig de cauză dacă acordul de pace din septembrie 2014 ar f fost respectat de către guvern. Văzând că miliţiile şiite nu sunt retrase din capitala ţării, yemeniţii şi-au pierdut răbdare şi, sâmbăta trecută, au ieşit în stradă în toate localităţile din Yemen şi au protestat. Reprimarea violentă a protestelor de sâmbătă i-au înfuriat şi mai mult pe yemeniţi care nu au cedat şi, în semn de protest au ocupat universitatea din Sanaa, blocând activităţile acesteia.
Precizăm că din momentul în care guvernul de atunci a dovedit foarte multă rea credinţă nerespectând acordul de pace din septembrie prin care se cerea înlăturarea miliţiilor şiite din Sanaa, hutiştii au efectuat mai multe operaţiuni care s-au soldat cu foarte multe victime. în plus, hutiştii au fost nemulţumiţi şi de faptul că în urma înţelegerilor din septembrie 2014 guvernul nu a vrut să împartă Yemen-ul în şase provincii, preferând să rămână în continuare la vechea împărţire în două provincii. Prin acest gest, guvernul din 2014 i-a izolat pe hutişti care doreau să aibă şi ei ieşire la Marea Roşie. De asemenea, hutiştii nu au fost agreaţi de către fostul guvern pentru faptul că ei sunt de confesiune zaydită, ceea ce contravine cu actualele precepte generale ale Islamului. Hutiştii nu acceptă margin-alizarea lor deoarece şi sub aspect politic, şi istoric, şi intelectual ei au dominat Yemen-ul de peste 1.000 de ani. Conflictul dintre hutişti şi fostul guvern a izbucnit în 2004, încheindu-se în 2014 prin victoria totală a acestora.
După cum se vede, Orientul Apropiat a devenit un adevărat butoi de pulbere care riscă să declanşeze un conflict în toată lumea atât arabă, cât şi musulmană.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Indisciplina pietonală, o principală cauză generatoare de accidente rutiere

De la începutul anului şi până în prezent, pe raza judeţului Dâmboviţa, s-au înregistrat 12 accidente rutiere în care au fost implicaţi pietoni. Dintre acestea, nouă au fost ca urmare a indisciplinei pietonale, iar trei consecinţa neacordării priorităţii de trecere pietonilor de către conducătorii auto. Din totalul accidentelor de circulaţie, […]