SORANA S-AR PUTEA ÎNTOARCE in echipa DE FED CUP

Mihai ROŞOIU

Sorana Cîrstea a fost eliminată la Wimbledon în ambele probe pe care le-a avut de disputat, simplu şi dublu, acordând apoi un interviu presei din România, în care a vorbit, printre altele, şi de o posibilă revenire în echipa naţională de Fed Cup, dar şi de alegerea lui Ion Ţiriac în postura de preşedinte al FRT.
Sorana a pierdut în primul tur la simplu cu Amanda Anisimova, iar la dublu, alături de Galina Voskoboeva, cele două au fost învinse de Cornet / Martic, în două seturi, 4-6, 36.
Pentru sportiva noastră va urma turneul WTA de la Bucureşti, între 13 şi 21 iulie, dar până atunci ea a oferit un interviu la Londra pentru cotidianul Fanatik, în care a vorbit despre planurile sale de viitor: „Vreau să merg la Bucureşti, apoi Jurmala, două turnee pe zgură. Sper să joc cât mai bine, mai ales la Bucureşti. Apoi, sezonul de hard, ceva turnee şi US Open. Turnee la care pot să fac treabă, dar să fiu sănătoasă”, scrie ziare.com.
Tenismena născută la Târgovişte nu a dorit să lase nici măcar o portiţă deschisă pentru revenirea în echipa de Fed Cup, din care s-a retras de curând: „Aşa cum am şi spus, m-am retras cu capul sus de la echipa de Fed Cup. După mulţi ani de jucat pentru România, am simţit că mi-am făcut datoria. Este un subiect închis, dar păcat cu noul format. Nu cred că vreun jucător agreează noul format. Ai luat sarea şi piperul, acea plăcere de a juca acasă. Eu nu pot să înţeleg. Ai luat frumuseţea Fed Cup. Mă bucur foarte mult că domnul Ţiriac şi-a luat din timp şi a dorit să vină la Federaţie, deşi nu are nimic de câştigat, doar bătăi de cap. Dar este singurul om care poate aduce lucrurile pe linia de plutire şi eu cred că va reuşi”, a declarat Cîrstea, referindu-se la final şi la alegerea recentă a lui Ion Ţiriac ca preşedinte al Federaţiei Române de Tenis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

KARATEKA DAMBOVIŢENI, LA MALUL MARII

Cei mai reprezentativi karateka ai Clubului Sportiv Târgovişte se află în această perioadă la Costineşti, într-un stagiu centralizat de pregătire. Timp de opt zile sportivii antrenaţi de lonuţ Munteanu trag din greu pentru a fi în cea mai bună formă la concursurile din a doua parte a anului. Karateka dâmboviţeni, […]