SORANA, ELIMINATĂ ÎN PRIMUL TUR LA Tie Break Tens

Mihai ROŞOIU

Sorana Cîrstea, locul 35 WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 10-4, de chinezoaica Shuai Zhang, locul 33 WTA, în sferturile de finală ale turneului demonstrativ Tie Break Tens de la Madison Square Garden din New York.
Competiţia a fost câştigată de ucraienanca Elina Svitolina, locul 4 WTA, care a dispus în finală de Zhang, cu 10-3. La acest turneu a participat şi americanca Serena Williams. Fostul lider WTA a învins-o în primul tur (sferturi), cu 10-5, pe franţuzoaica Marion Bartoli, înainte de a ceda în faţa aceleiaşi chinezoaice Zhang, cu 11-13.
Până în finală, Svitolina le-a învins pe americancele Venus Williams, locul 8 WTA, cu 103, şi Coco Vandeweghe, locul 16 WTA, cu 10-0. Într-un alt meci din sferturi, Vandeweghe a trecut, cu 10-7, de Daniela Hantuchova din Slovacia.
Tie Break Tens este un scurt turneu, în care meciurile se dispută, în sistem eliminatoriu, începând cu sferturi de finală, până când o jucătoare face zece puncte, cu o margine de două. Premiul ediţiei din acest an este de 250.000 de dolari şi se acordă numai învingătoarei.
În 2017, Simona Halep a câştigat ediţia de la Madrid a Tie Break Tens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

BURLEANU, LA ANINOASA

Oaspete de seamă la baza sportivă de la Aninoasa! Ieri, pe cocheta arenă a echipei noastre a păşit Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal. Şeful forului naţional de fotbal şi Gabriel Bodescu, secretarul FRF, au fost întâmpinaţi la stadionul din Aninoasa de Cristian Mitrea (preşedintele clubului), Vasile Holban (viceprimarul […]