
Sorana Cîrstea a învins-o fără drept de apel pe sărboaica Aleksandra Krunic în optimile de finală ale turneului de la Birmingham. A fost 6-1, 6-1 pentru româncă, într-un meci care a durat doar o oră și 15 minute. În sferturi, sportiva din România va juca împotriva câștigătoarei dintre Caty McNally (20 de ani, 197 WTA) și Donna Vekic (25 de ani, 92 WTA).
În debut de joc, fiecare sportivă și-a câștigat serviciul, în primele 3 game-uri. Apoi, Sorana a făcut break-ul și a fost de neoprit. A făcut 4-1 câștigând la zero, apoi a făcut din nou break. Cîrstea a închis setul cu propriul serviciu, după 34 de minute de joc.
Sorana a început perfect setul secund, câștigând pe serviciul adversarei din Croația. Krunic și-a câștigat următorul serviciu, ultimul său game obținut în meci. Cîrstea a trecut din nou în control și s-a desprins pe tabelă, la 5-1. În ultimul game, Sorana a ratat 4 mingi de meci. În cele din urmă, a închis partida, după o oră și 13 minute de joc.