În săptămâna în care duminică se dă startul celui de-al doilea turneu de Mare Șlem al anului, cel de la Roland Garros, Sorana Cîrstea a ales să joace la Strasbourg. Un concurs WTA 250 care poate prinde bine înainte de Open-ul francez, având șansa de a mai aduna meciuri pe zgura europeană. Nu a fost însă și cazul târgoviștencei, care s-a oprit la primul obstacol, cel reprezentat de Magda Linette. Poloneza s-a impus cu un dublu 7-5 într-un meci de luptă, în care ambele au luptat cât au putut de bine.
Românca a început cu break, 1-0, dar a cedat imediat avantajul, iar Linette s-a distanțat până la 5-2. Sorana s-a activat și a egalat la cinci, însă în prelungirile actului, când servea pentru a-l trimite în tie-break, s-a înclinat din nou. Avusese trei mingi de game, însă poloneza a valorificat apoi a doua sa șansă de set.
Partea secundă a avut un scenariu asemănător, din nou Linette a avut break, Cîrstea a egalat la 5, dar finalul a fost același, scrie gsp.ro.
Sorana a avut procentaje mai mici de reușită la serviciu, un capitol important din jocul ei, pe al doilea valorificând doar 5 puncte din 24, 20,8%, și adunând 5 duble greșeli în meci.
Linette, chiar dacă a pus în mai mică proporție prima minge în teren, a valorificat vizibil mai bine acest avantaj, 71,1% eficiență. Pentru poloneză este a doua victorie în fața româncei, care câștigase primele lor trei meciuri directe – între ele și un duel strâns în semifinale tot la Strasbourg în 2021, anul în care Cîrstea a disputat finala, pierdută în fața viitoarei campioane de la Roland Garros, Barbora Krejcikova, titrează gsp.ro.
În sezonul actual de zgură, românca a reușit cel mai bun rezultat al ei în turneul WTA 1000 de la Roma, acolo unde a atins optimile de finală pentru a doua oară în carieră. La Madrid a avansat până în turul al treilea, cedând în fața liderului mondial, Iga Swiatek, iar la Stuttgart s-a oprit în prima rundă.