SORANA, ABANDON ÎN TAIWAN

Mihai ROŞOIU

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a abandonat, luni, în runda inaugurală a turneului WTA de la Taipei (Taiwan), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, la scorul de 7-6 (3), 3-2 pentru japoneza Risa Ozaki.
Partida a durat o oră şi 28 de minute. Sorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală ale turneului de la Australian Open, de Garbine Muguruza, a reuşit să facă primul break în disputa cu Risa Ozaki, la scorul de 2-1 în favoarea sa. Au urmat încă trei break-uri, două pentru sportiva din Japonia şi unul singur pentru Sorana Cîrstea. Setul inaugural s-a decis în tiebreak, unde Ozaki a condus cu 6-0, iar românca nu a reuşit să mai revină, pierzând cu 7-3.
Setul secund a debutat cu câte un break de fiecare parte, iar la scorul de 3-2 pentru Ozaki, Sorana Cîrstea s-a retras din cauza unei accidentări.
Sorana Cîrstea va primi pentru participarea la turneul de la Taipei, un cec în valoare de 2.100 de dolari şi un punct WTA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Sportul şi Mişcarea, la loc de cinste în oraşul Răcari

Administraţia oraşului Răcari susţine activităţile sportive. Aceste activităţi s-au dovedit de-a lungul timpului o reuşită. La sfârşitul săptămânii, sala de sport a oraşului Răcari a fost gazda unei noi etape a Cupei „Nicolae Dumitru” la fotbal desfăşurată sub egida „Cupa Unirii”. Au participat şase echipe din cartierele oraşului Răcari: GHERGANI, […]