Published On: mie, oct. 2nd, 2019

SIGURANŢA STUDENŢILOR, PRIORITATE PENTRU POLIŢIŞTI

nichiduta.ro

Viaţa în studenţie nu e doar o probă care testează cunoştinţele, ci şi un „bilet” spre o nouă etapă din viaţa unui tânăr. La început de an universitar, Poliţia a reluat activităţile educativ-preventive şi controalele în apropierea centrelor, campusurilor universitare şi a căminelor studenţeşti. În anul universitar 2018 – 2019, faptele penale sesizate în aceste zone a fost în scădere cu 30% faţă de anul precedent.Poliţiştii au inclus, în itinerariile lor de patrulare, cele 1.177 de unităţi de învăţământ universitar din ţară (universităţi, filiale, cămine studenţeşti, biblioteci, case de cultură studenţeşti), iar de marţi, vor acţiona suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru ca noul an universitar să înceapă în siguranţă.Echipajele de poliţie rutieră vor fi în teren pentru fluidizarea traficului rutier în zona centrelor universitare, pe arterele intens circulate.În anul universitar trecut, Poliţia Română, prin Direcţia de Ordine Publică, a desfăşurat 1.836 de acţiuni şi controale, dintre care 884 au vizat respectarea Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.Astfel, verificările poliţiştilor arată că, din totalul celor 1.177 de unităţi cu destinaţie universitară, 92,69%, sunt asigurate cu pază (fie proprie, prin societăţi specializate de pază sau pază
mixtă).Comparativ cu sfârşitul anului universitar anterior (2017 -2018), numărul unităţilor de învăţământ superior asigurate cu pază proprie a crescut cu 4%. De asemenea, o creştere au înregistrat şi unităţile universitare asigurate cu pază mixtă (peste 10%), iar în ceea ce priveşte dotarea lor cu sisteme de alarmare împotriva efracţiei sau cu sisteme video, acestea au crescut cu aproape 10%.Majoritatea faptelor penale sesizate în anul universitar trecut (71%), în care au fost implicaţi în principal studenţi, au avut loc în incinta unităţilor universitare, restul petrecându-se în apropierea lor.lnfracţiunile sesizate în incintă au fost mai puţine în anul universitar 2018 -2019, faţă de cel precedent, cu 9%, iar cele sesizate în zona adiacentă, cu 30%. Ponderea o reprezintă furturile, al căror număr a scăzut cu peste 14%.Pe parcursul anului, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale comise în aceste zone. Astfel, în urma intervenţiilor desfăşurate, au fost aplanate peste 100 de stări conflictuale. Au fost organizate peste 600 de întâlniri cu studenţii, iar seria activităţilor şi programelor de prevenire, destinate tinerilor, continuă şi în acest an universitar.
O astfel de activitate a fost organizată de colegii de la Timiş, când au stat de vorbă cu studenţii care s-au cazat deja în cămin. Recomandările esenţiale pentru a preveni furturile din camere căminelor studenţeşti au ajuns la tineri printr-o campanie, prin discuţii şi afişe.
NU UITAŢI!
Facultatea vine cu un alt mod de a învăţa viaţa. Anul universitar bate la uşă şi mulţi dintre voi, studenţi şi părinţi, vă aflaţi încă în căutare de cazare…În cămin sau în chirie, oriunde alegeţi să vă mutaţi, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate pe holuri, alei, ori în faţa căminului.
Nu lăsaţi geamurile, portierele şi portbagajul autoturismului deschise, chiar dacă îl părăsiţi pentru scurt timp şi aveţi bunuri la vedere în interiorul maşinilor (borsete, laptop, acte, genţi etc.). Pentru ca drumul cu trenul spre localitatea în care alegeţi să urmaţi studiile să fie lipsit de probleme, aveţi grijă de bagaje şi în relaţiile cu necunoscuţii!
Nu înstrăinaţi cheia camerei, dând posibilitatea unor persoane rău intenţionate să confecţioneze o copie după aceasta.
Fiţi atenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător ori despre care aveţi puţine informaţii şi nu îi găzduiţi în cămin.
Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în cămin.
Anunţaţi imediat Poliţia atunci când în holurile scărilor, pe paliere sau în faţa uşii sesizaţi persoane dubioase sau care staţionează fără motiv. Reţineţi cât mai multe semnalmente ale acestora.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro