Sfaturi utile pentru prevenirea furturilor din locuinţe, adresate târgoviştenilor

In perioada 29-30 octombrie a.c., structura de prevenirea criminalităţii şi poliţiştii de la ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au organizat o activitate stradală, pentru informarea târgoviştenilor cu privire la măsurile ce trebuie adoptate pentru a nu deveni victima unui furt din locuinţă. Activitatea s-a concentrat în zona imobilelor din Aleea Trandafirilor şi cartierul CFR. În cadrul sesiunilor de informare a cetăţenilor, poliţiştii au subliniat importanţa adoptării unei conduite preventive.
Pentru prevenirea furturilor din locuinţe, poliţiştii vă recomandă:
– Apelaţi la o persoană de încredere care să vă ridice corespondenţa, atunci când părăsiţi locuinţa pentru o perioadă mai lungă.
– Facturile, scrisorile şi alte materiale promoţionale lăsate în uşă sau în cutia poştală pot fi un semn pentru hoţi că o casă este nelocuită. – Nu publicaţi pe reţelele de socializare informaţii despre bunurile de valoare deţinute, câştigurile în bani sau despre faptul că veţi lipsi o perioadă de acasă.
– Montaţi grilaje la ferestre şi încuietori solide la uşa de acces, mai ales dacă locuiţi la parter sau la etajul întâi.
– De asemenea, montaţi un interfon, luaţi măsurile necesare ca la intrările blocului şi pe paliere să existe o iluminare corespunzătoare şi dotaţi cu încuietori solide uşile de la subsol, terase şi intrările suplimentare.
– Nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute în locuinţa dumneavoastră, indiferent de pretextul invicat de acestea! Mare atenţie la străinii care se prezintă la uşa dumneavoastră pentru a vă oferi spre vânzare diverse bunuri!
– Dacă, din diferite motive, aţi primit în casă persoane necunoscute, nu le daţi posibilitatea să afle unde păstraţi banii sau alte valori şi supravegheaţi-le în permanenţă!
– Manifestaţi atenţie sporită şi la persoanele necunoscute care joacă anumite roluri pentru a vă aborda (persoane care livrează colete, angajaţi ai unor furnizori de servicii etc.). Evitaţi să intraţi în discuţii cu acestea sau să le oferiţi detalii fie despre dumneavoastră fie despre vecini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

RESPECTAREA DREPTURILOR DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ, ÎN ATENŢIA POLIŢIŞTILOR

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice ai Poliţiei Române au constatat 208 infracţiuni, au aplicat 330 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1.000.000 de lei şi au indisponibilizat bunuri în valoare totală de peste 1.500.000 de lei, în urma unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor la regimul drepturilor […]