Dacă în fiecare an, la 13 septembrie, pompierii români aniversează Ziua Pompierilor din România, rememorând Bătălia din Dealul Spirii, la 15 septembrie îl cinstesc pe cel pe care l-au ales ca ocrotitor şi izbăvitor -Sfântul Ierarh losif cel Nou de la Partoş.
Sfântul losif cel Nou de la Partoş s-a născut în 1568, în oraşul Raguza din Dalmaţia. Dupa moartea tatălui său, s-a mutat împreună cu mama sa în Ohrida, la sud de Dunăre.
Când a împlinit varsta de 15 ani a intrat în mânăstirea Maicii Domnului din Ohrida. După cinci ani de vieţuire în aceasta mânăstire, ajunge în Muntele Athos, la Mânăstirea Pantocrator. Aici s-a călugarit şi a primit numele de Iosif.
La cererea patriarhului de Constantinopol este trimis egumen pentru marea lavră a Sfântului Ştefan din Adrianopol, iar dupa şase ani este pus egumen în marea lavră românească Cutlumus.
Este trimis de patriarhia din Constantinopol ca mitropolit al Timişoarei. Aşezarea în scaun a fost săvârşită pe 20 iulie 1650.
În anul 1653 s-a retras la Mânăstirea Partoş, aproape de Timişoara. Aici a mai vieţuit trei ani şi apoi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Potrivit Tradiţiei, în momentul trecerii sale la cele veşnice, clopotele mânăstirii au început să bată singure. A fost înmormântat în naosul bisericii mânăstireşti.
În anul 1956 moaştele sale au fost strămutate în Catedrala mitropolitană din Timişoara.
Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş a fost trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe 28 februarie 1950, fiind înscris în calendarul Creştin Ortodox la data de 15 ale lunii septembrie.
În anul 1997, la solicitarea conducerii Corpului Pompierilor Militari, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a dat binecuvântarea ca Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş să fie desemnat patron spiritual al pom pierilor români „pentru a aduce spor duhovnicesc şi revărsare a darurilor binefăcătoare şi ocrotitoare ale bunului Dumnezeu peste pompierii români şi lucrarea acestora în folosul binelui obştesc şi românesc”.
El este legat de instituţia pompierilor prin minunile şi faptele sale, între care şi salvarea oraşului Timişoara de la distrugerea prin incendiu, în timpul păstoririi sale ca mitropolit al Banatului. Aceasta minune este trecută şi în Acatistul care îi este închinat: „Ca să arăţi marea ta milostivire pentru turma ta şi râvna ta pentru slobozirea ei din toate nevoile ce o împresurau, atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timişoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia focului, scapând neatinsă biserica slujirii tale şi oprind, prin ploaie năpraznică, pe care cerul a trimis-o ţie în ajutor, întinderea focului.”
