SFÂNTA CRUCE – MĂRTURIE A CREDINŢEI CREŞTINE, SEMN DE BIRUINŢĂ ŞI SIMBOL AL IUBIRII ATOTMILOSTIVE A LUI DUMNEZEU

Date:

În Duminica Sfintei Cruci, a treia a Postului Învierii Domnului, în ziua de 31 martie 2019, credincioşii târgovişteni au venit în istorica Catedrală a oraşului, pentru a fi alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon care, însoţit de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie.
Tânărul Constantin Cosmin Negulescu, absolvent al Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte, a fost hirotonit diacon, de către Inalt-preasfinţia Sa, pe seama Parohiei Glodeni,Protoieria Pucioasa.
În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a aprofundat semnificaţia duhovnicească a Sfintei Cruci, arătând că ea este, pentru noi creştinii, cel mai sfânt altar de jertfă, mărturie a credinţei noastre şi semn al biruinţei asupra patimilor şi asupra tuturor neajunsurilor vieţii. Ea este indisolubil legată de Învierea Mântuitorului Hristos din morţi, pe care o anunţă şi spre care ne călăuzeşte, totodată, fiind şi simbolul iubirii atotmilostive a Bunului Dumnezeu care ne cuprinde pe toţi.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Intervenție rapidă a pompierilor ISU Dâmbovița la un incendiu în comuna Ciocănești

Pompierii militari din cadrul ISU Dâmbovița au intervenit în...

POLIȚIA DÂMBOVIȚA: ATENȚIE LA ÎNȘELĂCIUNILE PRIN METODA „SMISHING”!

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița atrage atenția cetățenilor asupra...

 Iubirea sărbătorită la Muzeul de Istorie din Târgoviște de Ziua Îndrăgostiților

 Ziua Îndrăgostiților are origini occidentale dar sărbătoarea a fost...

 Baraj pentru promovarea în Liga 3: Campioanele Dâmbovița și Olt se întâlnesc din nou

Sezonul acesta aduce o revenire a duelului deja tradițional...