Senatorul Virgil Guran a fost reales vicepreședinte al Senatului

Date:

Luni, 2 septembrie,  a început ultima sesiune a Parlamentului din  această legislatură parlamentară. Ca la fiecare început de sesiune, în prima şedinţă, senatorii şi deputaţii au ales, prin vot, conducerile celor două Camere: vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Birourilor permanente.

 Președintele  PNL Dâmbovița, senatorul Virgil Guran, a fost reales pentru a cincea oară vicepreședinte al Senatului.

 „Astăzi a debutat ultima sesiune a Parlamentului, din actuala legislatură parlamentară. Am fost nominalizat cu această ocazie, de către colegii mei, pentru funcția de vicepreședinte al Senatului, reales în unanimitate, pentru a cincea oară. Le mulțumesc pentru susținere și mulțumesc totodată și dâmbovițenilor care mi-au încredințat mandatul actual, prin votul lor. Venim după examenul alegerilor locale și ne așteaptă noi provocări, alegerile prezidențiale și parlamentare, însă ultima sesiune din această legislatură parlamentară are că priorități proiectul PNL privind ridicarea pragului pentru impozitarea pensiilor, măsuri pentru susținerea mediului antreprenorial, absorbția fondurilor europene, sprijinirea autorităților locale pentru realizarea investițiilor atrase prin PNRR și „Anghel Saligny”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

 Tentativă de fraudă online cu identitatea Notino

 Circulă online o tentativă de fraudă care folosește identitatea...

Controale în trafic desfășurate sub egida ROADPOL, în județul Dâmbovița

În perioada 16 – 22 iunie 2025, polițiștii rutieri...

Accident rutier în Târgoviște: Trei persoane au ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc în municipiul Târgoviște.Trei...

Răcorește-te cu grijă, vara e mai frumoasă când ești în siguranță

Soarele strălucește, distracția e în toi și nimic nu...