Senatorul Adrian Ţuţuianu a fost ales preşedinte al Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI

Senatorul Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa şi fost preşedinte al CJ Dâmboviţa este noul preşedinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Aceasta este una dintre cele mai importante funcţii la nivelul legislativului, fiind decisivă pentru exercitarea unui control real asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii. Senatorul Adrian Ţuţuianu este şi secretar al Senatului, funcţie pe care a obţinut-o în urmă cu aproximativ două săptămâni. Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat luni, cu majoritate de voturi, componenţa Comisiei parlamentare pentru controlul SRl, Adrian Ţuţuianu primind 366 de voturi „pentru” şi 2 „împotrivă”. Parlamentul a votat componenţa Comisiei pentru Controlul SRI. Preşedinte: Adrian Ţuţuianu (PSD). Vicepreşedinte: Marian Gheorghe Cupşa (ALDE). Secretar: Verestoy Attila (UDMR). Membri: Doina Federovici (PSD), Radu Băbuş (PSD), Gabriel Nasra (PSD), Cezar Preda (PNL), loan Cristian Chirteş (PNL), Manuel Costescu (USR).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Emanuel Spătaru, primarul comunei Răzvad este coordonatorul naţional al Ligii Tinerilor Aleşi Locali ai Tineretului Social Democrat

La sfârşitul săptămânii trecute, la Buzău s-a reunit Comitetul Executiv Naţional al Tineretului Social Democrat. Judeţul Dâmboviţa a fost reprezentat de conducerea TSD Dâmboviţa. Lucrările comitetului au fost conduse de Gabriel Petrea, ministru al Consultării Publice şi Dialogului Social în cabinetul Grindeanu şi preşedinte TSD. După cum era şi normal, […]